”Să vă iubiți precum Filemon și Baucis!” De unde vine cea mai frumoasă poveste de dragoste din istorie. Zeus i-a transformat într-un stejar și un tei

 
+3 click pentru
galerie

Cu mii de ani în urmă, Zeus și-a schimbat sceptrul în toiag și, alături de al său fiu, Hermes, coborât-au pre Pământ, spre a mai lua pulsul Omenirii. Pieritorii, răi, n-au vrut a-i găzdui peste noapte. Au găsit înțelegere doar la Filemon și Baucis, doi bătrânei simpli, ce se iubeau de-o viață. La plecare, olimpienii i-au întrebat ce vor: aur, bogății, nemurire. Au cerut doar să se stingă dimpreună, așa cum au trăit. Așa a apărut stejarul falnic ce îmbrățișează un tei subțire

Legenda zice că într-o zi, Zeus, olimpianul, supărat fiind pe răutățile pământenilor, și-a transformat al său sceptru de aur într-un toiag, dădu poruncă lui Hermes cel pișicher, un zeușor mai mic, fiul, și, ambii plecară spre muritori, pentru a vedea ce și cum. La ceas de noapte, primiră refuz de peste tot, chiar dacă ziceau că vin în numele celui ce domolea, cu o singură mână, fulgerele.

Când se pregăteau să-și culce capul într-o căpiță-nmiresmată de fân proaspăt cosit, zăriră o luminiță. Hermes, cu ale sale sandale-naripate de aur, bătu la ușă. Casa mică. Înăuntru, chip cuminte de bătrân. Și-n urma lui, o bătrânică. Filemon și Baucis. Nici ei nu știau de cât timp sunt împreună, pentru că se iubeau de la Facerea Lumii. Se legaseră cu lanțul cel dulce-al căsniciei cu șaizeci, nu, cu șaptezeci, poate chiar cu optzeci de ani înainte...Dar parcă asta conta?

Ziua când cerul s-a supărat pe muritori

Zeus și Hermes fură primiți pe loc. Filemon ținea o grădină de legume, despărțită-n două de un mic fir de apă. Baucis arunca în oală câteva fierturi, se descurcau de pe o zi pe alta. N-au întrebat cine sunt oaspeții. Doar i-au primit. Cum tradiția zicea că picioarele celor care le calcă pragul trebuie spălate, Filemon s-a aplecat și-a luat un lighean. În vremea asta, Baucis, așa cum putea, punea masa: a dezvelit jarul, a cărat legumele, a adus o bucată de slănină. Vinul turnat în căni nu se termina, niciodată. La fel și pâinea. Moșneagul a văzut, primul, gleznele de aur. S-a ridicat, cutremurat. A înțeles. A dat să prindă și-o gâscă ce-și făcea veacul în pridvor. Dar nebuna sărea de colo până colo. Atunci Zeus a zis: ”Stop! Lăsați-o, n-o sacrificați! Este destul tot ce ne-ați dat!” Se vedea că-i supărat.

”Ați fost pentru noi gazde bune. Vecinii voștri, însă, nu ne-au primit ca oaspeți, așa cum se cuvenea, deși cerusem adăpost în numele Olimpului. Pentru nelegiuirea asta, ei au să fie pedepsiți. Numai pe voi vă vom cruța”...Unii zic că atunci a început Apocalipsa, Potopul...

De-alungul timpului, artiști celebri au pictat povestea lui Philemon și Baucis. Unul dintre cele mai frumoase tablouri-ever este cel al lui Rembrandt, aflat la ”National Gallery of Art”, NY (1658)

Înainte ca tatăl zeilor să sloboade urgia, i-a întrebat pe moșnegi ce vor în schimbul purtării lor: aur, bogății, diamanticale, nemurire. ”Nu, mare, Zeus, nu dorim asta. Aurul se risipește. Puterea scade. Tinerețea trece. Pacea și dragostea în care am viețuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de neprețuit. Ne poți ajuta, rogu-te, să-nchidem ochii, amândoi, în aceeași clipă? Să nu-mi vadă soția rugul pe care îmi vor arde trupul. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd”...

”Numai atâta vă doriți?”

”Darul acesta ni-i destul”...

Zeus a făcut un semn. Zeii au pierit. Doar ei, muritorii, au rămas pe acel munte. Apoi, apa cuprinse lumea, spre a o curăța de cele rele...

Anii s-au scurt. Oamenii, viețuitoarele, cerul, totul a reapărut. Cei doi s-au gârbovit. Ochii li s-au încețoșat, privirea le-a plecat. Nu mai vedeau la un pas în fața lor. Dar continuau să se iubească...

Apoi, când veni sorocul, Filemon simiți cu o scoarță rece îl cuprinde, așa, pe la tălpi. Urca spre gât, spre cap. Baucis, la fel. Înțelegând că le-a sosit sfârșitul cel așteptat, spuse, ușor, spre Filimon:

- ”Soțul meu cel scump, a sosit ceasul!...îți spun adio”...

- ”Adio” - a grăit dânsul, și-a sărutat-o, lin, pe frunte. ”Îți mulțumesc pentru credința ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare!”

În jur s-a făcut tăcere. Filemon nu mai era om. Devenise un stejar falnic. Lângă el apăruse un tei subțire, alb, cu flori micuțe, pline de mireasmă. Era Baucis...

Lumea s-a schimbat, Pământul a trecut peste urgii, cutremure ori secete. Dar acolo, de multă vreme, stă un stejar, puternic și mândru, ce-mbrățișează cu ramurile sale un tei plin de floare.

Iar bătrânii satului urează celor ce se căsătoresc: ”Să vă iubiți precum Filemon și Baucis!” Cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile.

Sursa: Alexandru Mitru, Legendele Olimpului”. Volumul 1, ”Zeii”

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe