”Să vă iubiți precum Filemon și Baucis!” De unde vine cea mai frumoasă poveste de dragoste din istorie. Zeus i-a transformat într-un stejar și un tei

 
+3 click pentru
galerie

Cu mii de ani în urmă, Zeus și-a schimbat sceptrul în toiag și, alături de al său fiu, Hermes, coborât-au pre Pământ, spre a mai lua pulsul Omenirii. Pieritorii, răi, n-au vrut a-i găzdui peste noapte. Au găsit înțelegere doar la Filemon și Baucis, doi bătrânei simpli, ce se iubeau de-o viață. La plecare, olimpienii i-au întrebat ce vor: aur, bogății, nemurire. Au cerut doar să se stingă dimpreună, așa cum au trăit. Așa a apărut stejarul falnic ce îmbrățișează un tei subțire

Legenda zice că într-o zi, Zeus, olimpianul, supărat fiind pe răutățile pământenilor, și-a transformat al său sceptru de aur într-un toiag, dădu poruncă lui Hermes cel pișicher, un zeușor mai mic, fiul, și, ambii plecară spre muritori, pentru a vedea ce și cum. La ceas de noapte, primiră refuz de peste tot, chiar dacă ziceau că vin în numele celui ce domolea, cu o singură mână, fulgerele.

Când se pregăteau să-și culce capul într-o căpiță-nmiresmată de fân proaspăt cosit, zăriră o luminiță. Hermes, cu ale sale sandale-naripate de aur, bătu la ușă. Casa mică. Înăuntru, chip cuminte de bătrân. Și-n urma lui, o bătrânică. Filemon și Baucis. Nici ei nu știau de cât timp sunt împreună, pentru că se iubeau de la Facerea Lumii. Se legaseră cu lanțul cel dulce-al căsniciei cu șaizeci, nu, cu șaptezeci, poate chiar cu optzeci de ani înainte...Dar parcă asta conta?

Ziua când cerul s-a supărat pe muritori

Zeus și Hermes fură primiți pe loc. Filemon ținea o grădină de legume, despărțită-n două de un mic fir de apă. Baucis arunca în oală câteva fierturi, se descurcau de pe o zi pe alta. N-au întrebat cine sunt oaspeții. Doar i-au primit. Cum tradiția zicea că picioarele celor care le calcă pragul trebuie spălate, Filemon s-a aplecat și-a luat un lighean. În vremea asta, Baucis, așa cum putea, punea masa: a dezvelit jarul, a cărat legumele, a adus o bucată de slănină. Vinul turnat în căni nu se termina, niciodată. La fel și pâinea. Moșneagul a văzut, primul, gleznele de aur. S-a ridicat, cutremurat. A înțeles. A dat să prindă și-o gâscă ce-și făcea veacul în pridvor. Dar nebuna sărea de colo până colo. Atunci Zeus a zis: ”Stop! Lăsați-o, n-o sacrificați! Este destul tot ce ne-ați dat!” Se vedea că-i supărat.

”Ați fost pentru noi gazde bune. Vecinii voștri, însă, nu ne-au primit ca oaspeți, așa cum se cuvenea, deși cerusem adăpost în numele Olimpului. Pentru nelegiuirea asta, ei au să fie pedepsiți. Numai pe voi vă vom cruța”...Unii zic că atunci a început Apocalipsa, Potopul...

De-alungul timpului, artiști celebri au pictat povestea lui Philemon și Baucis. Unul dintre cele mai frumoase tablouri-ever este cel al lui Rembrandt, aflat la ”National Gallery of Art”, NY (1658)

Înainte ca tatăl zeilor să sloboade urgia, i-a întrebat pe moșnegi ce vor în schimbul purtării lor: aur, bogății, diamanticale, nemurire. ”Nu, mare, Zeus, nu dorim asta. Aurul se risipește. Puterea scade. Tinerețea trece. Pacea și dragostea în care am viețuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de neprețuit. Ne poți ajuta, rogu-te, să-nchidem ochii, amândoi, în aceeași clipă? Să nu-mi vadă soția rugul pe care îmi vor arde trupul. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd”...

”Numai atâta vă doriți?”

”Darul acesta ni-i destul”...

Zeus a făcut un semn. Zeii au pierit. Doar ei, muritorii, au rămas pe acel munte. Apoi, apa cuprinse lumea, spre a o curăța de cele rele...

Anii s-au scurt. Oamenii, viețuitoarele, cerul, totul a reapărut. Cei doi s-au gârbovit. Ochii li s-au încețoșat, privirea le-a plecat. Nu mai vedeau la un pas în fața lor. Dar continuau să se iubească...

Apoi, când veni sorocul, Filemon simiți cu o scoarță rece îl cuprinde, așa, pe la tălpi. Urca spre gât, spre cap. Baucis, la fel. Înțelegând că le-a sosit sfârșitul cel așteptat, spuse, ușor, spre Filimon:

- ”Soțul meu cel scump, a sosit ceasul!...îți spun adio”...

- ”Adio” - a grăit dânsul, și-a sărutat-o, lin, pe frunte. ”Îți mulțumesc pentru credința ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare!”

În jur s-a făcut tăcere. Filemon nu mai era om. Devenise un stejar falnic. Lângă el apăruse un tei subțire, alb, cu flori micuțe, pline de mireasmă. Era Baucis...

Lumea s-a schimbat, Pământul a trecut peste urgii, cutremure ori secete. Dar acolo, de multă vreme, stă un stejar, puternic și mândru, ce-mbrățișează cu ramurile sale un tei plin de floare.

Iar bătrânii satului urează celor ce se căsătoresc: ”Să vă iubiți precum Filemon și Baucis!” Cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile.

Sursa: Alexandru Mitru, Legendele Olimpului”. Volumul 1, ”Zeii”

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe