Antena Căutare

Este vestea DIMINEŢII! Fanii sunt în EXTAZ, dar artista TUNĂ ŞI FULGERĂ

De ceva vreme, începuseră să circule informaţii despre faptul că faimoasa cântăreaţă s-ar fi căsătorit anul trecut cu iubitul ei, tatăl copilului pe care îl poartă în pântece. Vedeta a răspuns zvonurilor pe contul de Twitter, confirmându-le!

Este vestea DIMINEŢII! Fanii sunt în EXTAZ, dar artista TUNĂ ŞI FULGERĂ
cardi b | hepta.ro

De ceva vreme, începuseră să circule informaţii despre faptul că faimoasa cântăreaţă s-ar fi căsătorit anul trecut cu iubitul ei, tatăl copilului pe care îl poartă în pântece.

Vedeta a răspuns zvonurilor pe contul de Twitter, confirmându-le! „Sunt momente pe care vreau să le împărtăşesc lumii, iar altele pe care vreau să le păstrez doar pentru mine.Căsătoria făcea parte din a doua categorie. Relaţia noastră era la început, cu despărţiri şi împăcări, aveam nevoie de timp ca să creştem împreună. Eram îndrăgostiţi nebuneşte şi nu am vrut să pierdem acest lucru preţios pe care îl aveam.”

Cardi B a povestit cum, într-o dimineaţă, cei doi s-au trezit şi au hotărât să se căsătorească. Totul se întâmpla în septembrie 2017. Au avut o ceremonie simplă, lipsită de fiţele caracteristice nunţilor de vedete. “Am găsit repede pe cineva care să ne căsătorească. Nu am fost decât noi doi şi o rudă de-a mea. Am spus DA, fără rochie, fără machiaj, fără inel!”

Fanii îşi amintesc foarte bine cât de publică a fost cererea în căsătorie (cerere care a venit la o lună după nuntă…), când Offset i-a oferit un inel cu un diamant imens, de 8 carate.

“Îmi iubesc soţul şi îi sunt recunoscătoare că mi-a oferit acea experienţă minunată la care visăm toate de când suntem mici. Ei bine, acum că v-aţi băgat nasul atât de adânc în treburile mele, măcar puteţi înceta să îmi reproşaţi că voi avea un copil făcut în afara căsătoriei!”

Câştigătoarea premiului Grammy a lăsat să se înţeleagă că nu este deloc încântată de faptul că vestea căsătoriei a ajuns la urechile tututror.

Actriţa Cynthia Nixon ŞOCHEAZĂ din nou. După candidatură, a dat VESTEA ŞOCANTĂ despre COPILUL ei... Au reuşit fanii să scoată secretul la lumină? Detaliul care a dat-o de gol pe Ariana Grande...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x