Antena Căutare

Oana Zăvoranu e disperată! Nu mai poate trăi fără calmante: "Tremură carnea pe mine, am frisoane"

Oana Zăvoranu este pur şi simplu disperată şi a ajuns la capătul puterilor. Vedeta se plimbă prin spitale şi încearcă să-şi păstreze echilibrul cu ajutorul calmantelor

Oana Zăvoranu este pur şi simplu disperată şi a ajuns la capătul puterilor. Vedeta se plimbă prin spitale şi încearcă să-şi păstreze echilibrul cu ajutorul calmantelor

Zăvo suferă şi plânge! Vedeta este dărâmată de faptul că motanul ei, Mike a ajuns de urgență pe mâna vetrinarului din cauza unei afecţiuni foarte rare din care nu se ştie dacă va scăpa cu viaţă.

Bruneta este atât de afectată încât a trebuit să ia mai multe calmante ca să se liniştească. Oana a postat pe Facebook şi un mesaj sfâşietor în care îşi exprimă sentimentele, dar şi regretele, pentru că şi anul trecut, vedetă a trăit o dramă când l-a pierdut pe Marty Mustăcilă, motanul ei preferat.

"Îmi tremură, la propriu, carnea pe mine, am frisoane şi a trebuit să iau un calmant, ca să nu plâng, să nu mă gândesc încontinuu, secundă de secundă, ce face, ce gândeşte, ce simte, cum se simte şi milioane de întrebări. Acum a plecat Mike, iubirea mea, cu tati la RMN la cap şi coloana vertebrală. Aş minţi, dacă aş spune însă că nu sunt sugrumată de emoţie şi că nu mă simt ca un leu în cuşcă până nu aflu ce are şi cum o să decurgă investigaţiile."

WOW! Nicole Cherry trăiește o mare dezamăgire în dragoste. ”Cireșica” te va impresiona cu povestea ei... Am aflat! Ce primeşte frumoasa Andreea Bălan de la iubit în fiecare zi: "Dragoste şi..."...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x