Antena Căutare

Amal, soția lui George Clooney, este însărcinată cu gemeni. Actorul, în vârstă de 55 ani, nu îşi dorea să devină tată

George Clooney va fi tată de gemeni. Potrivit presei internaţionale, Amal, soţia celebrului actor, va aduce pe lume un băiat şi o fată, veste care i-a speriat puţin pe cei doi.

Aceeaşi sursă declară că „celor doi nu le vină să creadă că, în doar câteva luni, vor avea 2 copii. Se distrează foarte mult căutând diverse lucruri necesare pentru cei mici şi încercând să aleagă şi. numele.

”(George Clooney, n.r.) nu îşi dorea, iniţial, să devină tată, dar acum este cât se poate de entuziasmat de sarcina soţiei sale şi de ideea că va creşte doi copii care îl vor numi «tată». Îi face toate mofturile lui Amal şi vorbeşte cu gemenii”, a mai declarat aceasta pentru revista In Touch.

George Clooney şi Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-au logodit pe 28 aprilie 2015. Căsătoria lor a avut loc pe 27 septembrie 2015, la Veneţia.

Roxana Dobre și Florin Salam, o nouă modă printre părinți. Aşa ceva nu s-a mai întâlnit. Cei doi ar putea fi judecați as... Andreea Bălan, o copilărie traumatizantă și un tablou de familie trist: "De la 10 ani, am fost un roboţel care cân...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x