Antena Căutare

Angelina Jolie, într-o rochie fenomenală! Ziarele scriu că are numai 38 de klograme, dar arată extraordinar!

Angelina Jolie a reușit să ne surprindă iar în mod pplăcut, cu o ținută spectaculoasă! Actrița a fost din nou în centrul atenției la decernarea premiilor Asociaţiei Corespondenţilor Naţiunilor Unite.

Angelina Jolie a reușit să ne surprindă iar în mod pplăcut, cu o ținută spectaculoasă! Actrița a fost din nou în centrul atenției la decernarea premiilor Asociaţiei Corespondenţilor Naţiunilor Unite.

Angelina a urcat pe scenă alături de fiicele sale, Shiloh şi Zahara, şi de fiii Pax şi Knox și a ținut un discurs emoționant despre lupta pentru libertate și drepturile omului. Ziarele scriu că are numai 38 de klograme, dar arată extraordinar!

Însoțită de patru dintre cei șase copii ai săi, pe care îi ia aproape de fiecare dată cu ea atunci când participă la evenimente de premiere sau cine elegante, Angi a fost din nou în centrul atenției la decernarea premiilor Asociaţiei Corespondenţilor Naţiunilor Unite.

Actrița a urcat pe scenă alături de fiicele sale, Shiloh şi Zahara, şi de fiii Pax şi Knox și a ținut un discurs emoționant despre lupta pentru libertate și drepturile omului.

Actrița în vârstă de 42 de ani a arătat fabulos într-o rochie de seara, mulată și cu un corset care i-a subliniat formele. În plus, decolteul i-a lăsat la vedere tatuajele de pe spate. Cât despre coafură, actrița a optat pentru bucle lejere.

Alexandru Arșinel a fost externat. Prima declarație despre starea de sănătate a actorului... Cum arătau sărbătorile pentru Dan Bittman, când era copil: „Îmi era frică de Moș Crăciun”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x