- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Cântăreaţa pop americană Pink şi-a anulat al treilea concert pe care urma să-l susţină la Sydney după ce a fost spitalizată din cauza unui virus gastric, a informat marţi organizatorul turneului vedetei, citat de DPA.
Pink a fost internată la spitalul St Vincent din Sydney în noaptea de duminică, suferind de deshidratare. Artista a primit îngrijiri medicale şi a fost externată, însă a fost readmisă în spital şi diagnosticată cu un virus gastric, potrivit companiei Live Nation.
Artista urma să susţină şapte spectacole sold-out pe Sydney Bank Arena, însă primul ei spectacol de vineri a fost anulat. Vedeta a avut probleme la concertul de sâmbătă, iar de duminică a tot mers la spital.
"Pink a rămas peste noapte în spital, continuând tratamentul şi recuperarea. Ea va fi reevaluată de doctori azi", a precizat organizatorul turneului.
Artista de 38 de ani se află în Australia din 4 iulie în cadrul turneului său mondial "Beautiful Trauma" şi a cântat deja la Perth, Adelaide şi Melbourne. Următorul său show din Sydney este programat pentru ziua de joi.