Antena Căutare

Cum arăta Alina Eremia copil. A participat la Eurovision Junior

Alina Eremia a făcut senzație pe scenă încă de când era mică. Vedeta a știut că vrea să fie în lumina reflectoarelor și a cucerit o lume întreagă cu participarea la Eurovision Junior, în 2005.

Alina Eremia, îmbrăcată într-un costum roșu din latex
Cum arăta Alina Eremia copil | Instagram/alinaeremia

Alina Eremia avea doar 10 ani când a pășit pe o scenă internațională. Îmbrăcată în port popular și cu părul prins în două codițe împletite, copilul Alina Eremia reprezenta România la Eurovision Junior în anul 2005.

Atunci Belgia a fost gazda celui mai complex și popular concurs muzical din lume.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Micuța Alina Eremia a intrat a patra în concurs și a interpretat piesa intitulată ''Țurai!''. Pe lângă calitățile vocale excepționale, a dovedit că are talent și la dans. A pus în scenă o coregrafie de senzație alături de ceilalți 3 colegi ai săi.

Alina Eremia a reușit o performanță incredibilă, clasându-se în final pe locul 5 din 16 țări candidate, conform esctoday.com.

Imaginea vedetei s-a mai schimbat între timp. Alina Eremia, acum în vârstă de 26 de ani, este o divă în toată regula.

Ipostazele în care apare în fața fanilor sunt incendiare. Aceștia au văzut-o îmbrăcată într-un costum sexy din latex, pe care l-a purtat în cel mai recent videoclip muzical.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Imagini cu Dan Negru tânăr. Cum arăta la primele apariții TV... De ce s-a crezut că Fuego e fiul Irinei Loghin. Ce relație e, de fapt, între ei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x