Antena Căutare

Cum arată Eminem la 48 de ani. Cântărețul și-a sărbătorit ziua de naștere în urmă cu puțin timp

Legendarul rapper Eminem a împlinit de curând 48 de ani, dar cântărețul continua să nu-și arate vârsta.

eminem Galerie
Cum arată Eminem la 48 de ani. Cântărețul și-a sărbătorit ziua de naștere în urmă cu puțin timp | profimedia

Eminem arată la fel de tânăr ca atunci când avea 20 de ani, cu doar câteva riduri în plus care nu sunt prea vizibile. Artistul care e astăzi rescunoscut în întreaga lume a avut un parcurs lung și greu până atins succesul.

Datorită talentului său, el a ajuns să câștige premii Grammy, să scoată zeci de hit-uri care i-au adus milioane de fani și să vândă milioane de albume. Eminem și-a câștiat renumele mondial în ciuda faptului că s-a născut într-o familie dezorganizată. Mama lui avea 15 ani și era dependentă de droguri, iar tatăl său i-a părăsit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Efortul lui l-a ajutat să își câștige renumele de “Regele Hip Hopului”. Nu a avut o copilărie fericită, fiind mereu agresat de colegii de la școală. La vârsta de 24 de ani a devenit tată, iar soția l-a părăsit. Tot atunci, primul său album a fost un eșec total și artistul a căzut în depresie.

Eminem a vrut să se sinucidă după ce primul album a fost un eșec

Tentative lui de a se sinucide a eșuat și s-a întors în studio, mai înverșunat și plin de ură ca oricând, fiind pregătit să zguduie lumea hip-hop-ului. Eminem a reușit să ajungă celebru datorită producătorului Dr. Dre. Albumul său The Slim Shady LP i-a adus succesul răsunător care l-a scos din sărăcie pe artist, potrivit life.ro.

Astăzi el continuă să lanseze noi piese și a rămas în centrul atenției în lumea hip-hop-ului fiind faimos pentru urcușurile și coborâșurile pe care le-a depășit de-a lungul carierei sale și sacrificiile pe care le-a făcut pentru muzică.

Modelul plus-size care își acceptă formele. Ashley Graham, selfie nud în oglindă, la 10 luni după ce a născut... Natalia Oreiro, poză nud în timpul alăptării. Imagini rare din intimitatea actriței...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x