Antena Căutare

Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Invitații speciali, Dan Frînculescu și Mane Voicu, au făcut show pe scenă

Dan Frînculescu și Mane Voicu au fost invitații speciali în marea finală a sezonului 2 Stand-Up Revolution. Ambii comedianți au făcut un adevărat show și au fost primiți în ropote de aplauze.

colaj stand-up revolution finala Galerie
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Invitații speciali, Dan Frînculescu și Mane Voicu, au făcut show pe scenă | Antena 1

Cei doi invitați speciali au întreținut atmosfera cu glume în finala Stand-Up Revolution sezonul 2, din data de 30 decembrie 2022. Dacă Dan Frînculescu a avut un număr inedit de roast, Mane Voicu i-a făcut să râdă pe cei din sală, dar și pe jurați cu povești reale din viața sa.

Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Dan Frînculescu și Mane Voicu, invitați speciali

Dan Frînculescu și-a început numărul special de roast, chiar cu doi dintre membrii juriului, Vio și Dan Badea, urmând „să-i salute” și pe prezentatorii emisiunii, Șerban Copoț și Ilona Brezoianu.

„Vio, îmi place că te-ai îmbrăcat în Joker”, a început invitatul special.

„La tine, Dane, pare că ești un omuleț din lego pus din greșeală în cutia cu omuleți de la play mobile”, a spus Dan Frînculescu.

„Nu sunt multe de zis despre Șerban decât că e așa de anost încât Ilonei îi cască ochii”, a glumit comediantul.

Dan Frînculescu, roast de senzație în finala Stand-Up Revolution sezonul 2

În aplauzele tuturor celor prezenți în sală, dar și de la masa juraților, Dan Frînculescu și-a continuat numărul de roast.

„M-am uitat la câteva momente de stand-up, dar am înțeles că rezultatul maxim pe care îl poate obține un concurent la voi este patru de Da și un Dar. Pentru că doamna Maria pare mereu pregătită să strige darul. De când a venit Maria, masa juriului arată ca o masă a nașilor de la o nuntă foarte progresistă”, a continuat invitatul special.

„Dan Badea a făcut o alegere foarte bună când s-a apucat de stand-up. Faptul că s-a urcat pe scenă l-a ajutat foarte mult. În primul rând, să ajungă la aceeași înălțime ca adulții. Acum, serios, îmi place foarte mult parcursul tău și mi se pare că cineva acolo sus chiar te iubește. Care pentru tine poate să fie absolut oricine”, a glumit Frînculescu.

„Costel e singurul om care poate să vorbească peste el însuși”, a menționat el.

„Teo e mereu comparat cu un patriarh și cred că e potrivit să arăți ca un preot când stai lângă cineva care se crede Dumnezeul comediei și un altul care face stand-up ca dracu’”, a glumit comediantul.

„În sfârșit, prietenul și asociatul meu Viorel Dragu, comediantul care de când face stand-up și televiziune, își împarte viața între Ștefăneștii de Jos și audiențele de jos.

Fără barbă, Vio ar fi avut fața aia de om care strânge bănuț cu bănuț să-și ia și el combină audio ca să poată asculta și el, în sfârșit, CD-ul ăla pe care îl avea agățat la oglindă”, a fost în numărul de roast.

La sfârșit, Dan Frînculescu a plecat în aplauzele tuturor, în timp ce colegii săi de breaslă și-au spus părerea despre tot ce s-a întâmplat.

„Frînculescu este tatăl la roast”, a spus Costel.

„Mi-aș fi dorit să fie mai rău un pic”, a continuat Teo.

Finala Stand-Up Revolution, sezonul 2. Mane Voicu a urcat pe scenă și a povestit întâmplări comice din viața sa

Mane Voicu a fost cel de-al doilea invitat special în finala Stand-Up Revolution sezonul 2, din data de 30 decembrie 2022. El și-a început numărul cu o întâmplare petrecută în tren, acum ceva timp.

„Știți că șoferii de tren se numesc mecanici de locomotivă? Adică oamenii ăștia de la CFR știu că au locomotive atât de proaste încât trebuie să fii mai întâi mecanic, ca să poți să o conduci”, a povestit Mane Voicu.

Mai departe, comediantul a continuat șirul întâmplărilor comice, de data asta din domeniul cripto.

„M-am uitat la televizor, la sezonul trecut, și toată lumea purta niște măști transparente. Am scăpat de chestia asta, de restricții, în sfârșit. E mult mai bine acum, dar mie nu mi-a fost frică de restricții în pandemie. Mie mi-a fost foarte frică doar de perioada aia în care toată lumea vorbea despre criptomonede. Nu mă deranja că vorbea despre asta, ci atitudinea cu care îmi vorbea despre asta.

Erau niște mari afaceriști, domnule! Niște investitori pe termen lung. A venit la un moment dat un prieten la mine și mi-a spus că este analist pe indici macroeconomici ai monedelor virtuale.

Și i-am spus: Băi, eu te cunosc. Eu te știu, Fane, lucrezi de 15 ani la vulcanizare.

Veneau la mine acasă, se comportau de parcă erau într-o sală mare de conferință. Erau la mine în bucătărie, pe taburet. Îmi vorbeau de bitcoin și ei abia învățau să transforme din lei vechi în lei noi. Încă se exprimă în milioane”, a spus invitatul special.

Urmărește sezonul 2 din Stand-Up Revolution integral pe AntenaPlay.

Un articol Powered by Vlad Cazino

Dan Frînculescu și Mane Voicu, invitați speciali în finala sezonului 2 Stand-Up Revolution, mâine, de la 23:00, la Anten... Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x