Încep Zilele Bucureştiului 2016. Programul complet al evenimentului: ”Bătaie cu flori”, concerte şi spectacole de teatru

 

Zilele Bucureştiului 2016, eveniment cu acces gratuit, organizat de Primăria Capitalei pentru marcarea împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a oraşului, încep vineri şi se desfăşoară până duminică, în Piaţa Constituţiei, Parcul Cişmigiu şi Parcul Herăstrău, unde vor avea loc concerte, expoziţii, ateliere, spectacole de teatru şi parade, plimbări cu trăsuri, spectacole de teatru pentru copii, dar şi ”Bătaia cu flori”

Vineri, în Parcul Herăstrău, între orele 11.00 şi 20.00 vor avea loc plimbări cu trăsuri, parada costumelor de epocă, iar până la ora 22.00, participanţii vor putea vizita un târg de meşteşugari, cu o zonă gastronomică, produse hand-made, statui vivante, animatori şi mimi.

În intervalul 18.00 – 22.00 vor avea loc mai multe spectacole artistice, între care se numără cele ale minorităţilor maghiară, romă, albaneză, a ruşilor lipoveni, ucraineană, greacă şi aromână.

Tot vineri, în Parcul Cişmigiu, între orele 17.00 şi 20.00 vor avea loc Dance World, spectacolul Teatrului Lumea Veseliei, “Aventurile lui Pinochio la circ”, un spectacol al magicianului Fun-Boy şi un moment de circ profesionist.

Sâmbătă, în Piaţa Constituţiei vor avea loc concerte, iar opt trupe de teatru de stradă din ţări ca din Spania, Italia şi Franţa vor susţine mai multe reprezentaţii. Arcub – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti organizează un concert eveniment, de la ora 17.00 până la miezul nopţii, cu artişti precum Andra, Ştefan Bănică Jr, Zdob şi Zdub, Holograf, Vunk, Bere Gratis, Loredana, Connect-R, Gabriel Cotabiţă, Marcel Pavel, Ovidiu Komornyic, Proconsul, Phoenix şi Lidia Buble. De la ora 15.00, clovni şi păpuşi uriaşe, fluturi şi dansatori luminoşi se vor plimba printre spectatori şi vor oferi mini-reprezentatii pline de muzică şi culoare atât în Piaţa Consitutiei, cât şi pe străzile alăturate.

În aceeaşi zi, în Parcul Herăstrău vor fi organizate, în intervalul 10.30 – 22.00, târgul de meşteşugari, parada costumelor de epocă şi plimbări cu trăsuri. Între spectacolele artistice care vor avea loc se numără ”Capra cu trei iezi”, pus în scenă de artiştii de la Teatrului Ţăndărică, muzică de promenadă din Bucureştiul interbelic – orchestra de suflători ”Olimpia”, precum şi un program de folclor românesc, minorităţi şi comunităţi naţionale, orchestră.

În Parcul Cişmigiu, în intervalul 10.00 – 20.00, sunt programate evenimente precum Show Dance Art, Dance World, Claudia Stroe – Magic Buble Show, spectacol de Magie şi un moment de circ amatori.

Duminică, în Parcul Herăstrău, în afară de târgul de meşteşugari, parada costumelor de epocă şi plimbări cu trăsuri, va avea loc ”Bătaia cu flori”, între orele 17.30 şi 18.00 – un obicei ce datează din anul 1890.

Între spectacolele programate, în intervalul 10.30- 22.00, se numără ”De-aş fi Scufiţa Roşie”, al Teatrului ”Ion Creangă”, muzică de promenadă din Bucureştiul interbelic, romanţe, muzică de petrecere şi melodii celebre din acea perioadă, precum şi un concert al Orchestrei Naţionale ”Valahia”.

Cu prilejul "Zilelor Bucureştiului", primăria Sectorului 3, împreună cu Centrul Cultural Casa Artelor, organizează în perioada 16 - 18 septembrie cea de-a treia ediţie a programului cultural "Bulevardul Artelor". Ediţia din acest an este dedicată lui Wolfgang Amadeus Mozart şi marchează 260 de ani de la naşterea marelui compozitor. Evenimentul se va desfăşura concomitent pe opt mini-scene amplasate pe Bulevardul Unirii, având ca punct central scena mare din Piaţa Regiunilor.

De cealaltă parte, primăria Sectorului 2 propune Târgul de Pâine, în Parcul Naţional, în perioada 15-18 septembrie.

Teatrul Masca va susţine reprezentaţii în Parcul Herăstrău ale spectacolelor ”Vânt de primăvară prin piersici”, pe 17 şi 18 septembrie, de la ora 19.00, şi ”Trecuta vreme a dragonilor”, pe 16 septembrie, de la ora 19.00. 

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii 

Smiley News

vezi mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

Timp Liber

vezi mai multe 

mai multe