Antena Căutare

S-a găsit explicația. Acesta este motivul pentru care personajele negative din filme au probleme cu tenul

Personajele negative din cinematografie sunt adeseori bolnave, suferind din cauza unor afecţiuni dermatologice grave, afirmă cercetătorii americani

Personajele negative din cinematografie sunt adeseori bolnave, suferind din cauza unor afecţiuni dermatologice grave, afirmă cercetătorii americani.

”V-aţi întrebat vreodată ce ar putea avea în comun, din punct de vedere fizic, îngrozitoarele personaje de pe marele ecran Hannibal Lecter (”Tăcerea mieilor”), Darth Vader (”Războiul stelelor”) şi Regan MacNeil (”Exorcistul”)?”, se întreabă Marc Gozlan, autorul acestui articol publicat în cotidianul francez Le Monde.

Toate răspunsurile, perfect documentate, se regăsesc într-un articol publicat săptămâna trecută în revista JAMA Dermatology.

Studiul a fost semnat de trei dermatologi americani, pasionaţi de cinematografie.

Profesorii Julie Croley şi Richard Wagner de la Universitatea Galveston din Texas şi Val Resse de la Universitatea San Francisco din California au recenzat problemele dermatologice ale eroilor şi personajelor negative din 10 dintre cele mai apreciate filme americane, potrivit American Film Institute (AFI).

Eroii sunt acele personaje care reuşesc să se impună în circumstanţe excepţionale, prin intermediul moralei şi curajului. Prin spiritul lor de sacrificiu, ei simbolizează tot ce este mai frumos şi mai nobil în specia umană. La polul opus, personajele negative sunt caracterizate prin răutate, egoism şi sete de putere. Ei sunt prezentaţi fără măşti, cel mai adesea, şi pot fi diabolici.

Însă ce a arătat comparaţia dintre eroi şi personaje negative din punct de vedere dermatologic? Şase personaje negative din Topul 10 al filmelor clasice americane suferă de afecţiuni ale pielii.

Mai exact, 30% prezintă o alopecie (calviţie) importantă, 30% au leziuni pigmentate în jurul ochilor , 20 % au riduri faciale profunde, 20% prezintă cicatrice multiple pe faţă, 20% au negi deosebit de inestetici, iar 20% suferă de rinofimă - o leziune dermatologică marcată printr-o hipertrofie progresivă, inflamată, a nasului.

După părerea autorilor studiului, aceste indicii vizuale provoacă în rândul spectatorilor neîncredere şi chiar frică, generate de lucruri care nu îi sunt familiare. Indiciile vizuale stabilesc, de asemenea, o paralelă cu ”răutatea interioară” a personajului negativ.

Nimic din aceste lucruri nu se întâmplă în cazul eroilor, deoarece niciunul dintre ei nu prezintă vreo patologie cutanată, cu excepţia unei calviţii lejere sau a unor mici cicatrice pe faţă.

Alopecie

O alopecie (pierderea părului) severă este prezentă în cazul personajelor Hannibal Lecter (”Tăcerea mieilor”, 1991), Mr. Potter (”O viaţă minunată”, 1946) şi Darth Vader (”Imperiul Contraatacă: Ediţie Specială/ Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back”, 1980).

Calviţia este unul dintre simbolurile răului încă din epoca filmelor mute, notează autorii studiului. Max Schreck, chel şi palid, întruchipa deja îngrozitorul vampir din filmul ”Nosferatu” (1921).

Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”! Robert Powell a ajuns la 73 de ani și este de nerecunoscut!... Veste mare pentru fani. Jude Law îl va interpreta pe unul dintre cei mai iubiți vrăjitori din lumea filmului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x