Secretele filmului care a influențat generații de tineri. 10 lucruri neștiute despre „10 lucruri nu-mi plac la tine”

 

Heath Ledger și Julia Stiles sunt protagoniștii uneia dintre cele mai frumoase povești de dragoste de pe marele ecran. Cei doi au dat viață personajelor Patrick și Kat din celebrul „10 things I hate about you”.

Fanilor adevărați le oferim detalii neștiute despre cel mai iubit film cu și despre tineri creat la începutul acestui mileniu.

1. Ideea titlului i-a venit scenaristei după ce a dat peste un jurnal pe care-l ținea în adolescență. Tânăra de atunci aveaun iubit pe care-l chema Anthony, iar un capitol al jurnalului se numea: „Lucruri pe care le urăsc la Anthony”.

2. Scena celebră în care Kat citește poemul „10 lucruri” nu trebuia să arate chiar așa. Puseul emoțional al Juliei Stiles a fost din proprie inițiativă, ceea ce s-a dovedit un moment absolut inspirat.

3. Scena în care Heath Ledger îi cântă Juliei Stiles piesa „Can't take may eyes off you” nu este reală. Mai exact, fanfara care-l acompaniază a fost filmată separat pentru că liceul în care s-a realizat filmul nu avea o trupă pentru acest moment.

4. Între protagoniștii filmului s-au legat durabile și frumoase prietenii, dovadă că la 10 ani de la apariia producției, toți actorii au răspuns afirmativ invitației de a se revedea în formulă completă.

5. Concurența pentru rolul lui Patrick a fost destul de mare și, așa cum se întâmplă de multe ori, Ledger nu a fost prima opțiune. Producătorii s-au gândit în primă fază la Ashton Kutcher pentru ca mai apoi să ia în calcul și varianta Josh Harnett, dar în cele din urmă personajul i-a revenit regretatului Heath Ledger.

6. Da, între cele două personaje principale ale producției a existat o scânteie. La 10 ani de la turnarea filmului, Heath și Julia au recunoscut că au fost împreună pentru o scurtă perioadă de timp, dar relația s-a încheiat după câteva luni.

7. Deși s-a potrivit perfect în rolul în care au fost distribuită, Julia Stiles a dorit un alt personaj. Blonda ar fi vrut să joace rolul Biancăi, cel care i-a revenit, până la urmă, Larisei Oleynik .

8. Scena dansului pe masă al frumoasei Kat nu a fost ceva nou pentru Julia Stiles. Actrița a dezvăluit că în facultate a fost în centrul atenției generale după ce s-a mișcat pe ritmuri de hip hop pe una dintre mesele din căminul universității.

9. Scenariul filmului „10 lucruri nu-mi plac la tine” a avut la bază una dintre cele mai cunoscute opere ale lui William Sheakespeare.

10. Cei mai mulți dintre tinerii care au jucat în film au devenit ulterior nume respectate la Hollywood, cu numeroase distribuiri în rproducții importante. 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

mai multe