- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Grupul american country-pop Dixie Chicks va lansa al optulea album de studio, după o absenţă de 14 ani, potrivit solistei Natalie Maines, informează consequenceofsound.net.
Într-un podcast, ea a declarat că viitorul material de studio va fi intitulat „Gaslighter” şi va cuprinde doar compoziţii originale.
„Cel mai recent album al nostru a fost cel mai personal şi autobiografic, iar acum, acesta, este de zece ori mai mult”, a spus ea. Maines a precizat că a fost, parţial, inspirată de recentul divorţ de actorul Adrian Pasdar.
Producător al albumului a fost Jack Antonoff, după cum apare într-o înregistrare video publicată online de trio.
În prezent, Dixie Chicks mixează albumul şi plănuieşte un turneu de promovare.
Trioul a colaborat recent cu Taylor Swift pentru piesa „Soon You’ll Get Better” inclusă pe cel mai recent album al cântăreţei, „Lover”.
Fondat în 1989, în Texas, grupul Dixie Chicks a lansat şapte albume de studio, vândute în peste 30 de milioane de copii doar în Statele Unite, iar palmaresul cuprinde 13 premii Grammy, 10 trofee CMA şi unul Juno.
Sursa : news.ro
Niko Leopold Quartet, două concerte la Bucureşti... Cântăreaţa americană Marissa Nadler, în premieră la Bucureşti...