Antena Căutare

Sărbătoare mare pe 28 februarie. E cruce neagră în calendarul ortodox

Ce inseamna o sărbătoare de cruce neagra!

E sărbătoare mare pe 28 februarie. Ultima zi de februarie aduce cruce neagră în calendarul ortodox.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Părintele Ioan Casian, născut în anul 365 în Dobrogea, provincie cunoscută şi sub numele de Sciţia Mică. Dat fiind faptul că provenea dintr-o familie înstărită, acesta a putut urma şcolile timpului. Totuşi, din dorinţa sa arzătoare de desăvârşire duhovnicească, acesta a renunţat să ia parte la atracţiile mai puţin creştine şi decide să părăsească meleagurile natale şi să călătorească împreună cu bunul sau prieten Gherman la Locurile Sfinte. Un fapt mai puţin cunoscut, Gherman nu era, de fapt, fratele lui de sânge sau prin naştere, ci frate în duh.

Biserica Ortodoxă îl revendică pe Sfântul Ioan Casian în ciuda faptului că acesta a trăit departe de patria sa. Sfântul Ioan Casian este cunoscut în întreaga lume creştin-ortodoxă sub numele de Casian Romanul.

Ce înseamnă o sărbătoare de cruce neagră

Sărbătorile din calendarul ortodox sunt însemnate pentru diferenţiere cu cruce roşie sau cu cruce neagră. Cele cu cruce roşie sunt sărbători în care nu lucrăm, dacă nu avem obligaţia de a merge la lucru, şi în care trebuie să mergem la biserică pentru rugăciune.

Sărbătorile de cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit. Diferenţa între sărbătorile cu cruce roşie şi cruce neagră este dată şi de bogăţia şi solemnitatea slujbelor.

Cinci invenții ciudate! Ați auzit că se vinde portofelul “Colgate”?... Ce flori merită partenera ta de viață, de Mărțișor, în funcție de zodie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x