Viața de student e distractivă, dar și dificilă uneori. Uite cum îi poți face față cu brio

 

Studenții se distrează mult, învață și mai mult și se bucură la maximum de viață. Anii de facultate sunt cei mai frumoși din viața unei persoane, chiar dacă implică și câteva lipsuri. Iată câteva situații care ilustrează viața unui tânăr la facultate și cum să le fac față cei mai descurcăreți dintre ei:

Mănânci numai sandvișuri zile la rând și tânjești după o masă caldă

Înainte să ajungi la facultate, sandvișurile erau doar pe micul dejun sau doar o gustare între mese, acum, însă, ele reprezintă și prânzul, și cina. Ai da orice pentru o mâncare caldă, dar oalele și tigăile sunt însă niște obiecte foarte misterioase pentru tine, așa că trebuie să te mulțumești cu feliile de pâine între care ai pus repede ce aveai prin frigider.

O soluție deșteaptă și care îți permite să te bucuri de delicii italienești calde este să mergi la acest restaurant, unde ai parte de reduceri subtanțiale folosind doar un card de discount. O idee și mai bună este să-ți iei colegii de grupă și să mâncați toți niște pizza, pentru ca discountul este direct proporțional cu nota de plată, deci cu cât mănânci mai mult, cu atât plătești mai puțin.

Camera în care stai e atât de mică, încât nu ai loc nici să arunci un ac

Camerele mici, colegii de cămin sau de apartament și ținutul lucrurilor într-o valiză luni întregi fac și ele parte din viața unui student. Partea bună este că ai nevoie doar de puțină imaginație pentru a te descurca. Știai, de exemplu, că prețul pentru o cameră la un cămin privat este doar cu puțin mai mare- decât la căminul de stat? Diferența este că ai o cameră mai mare, mai puțini colegi de cameră și mobilier încăpător.

În toate orașele universitare există cămine private, unde condițiile sunt net superioare, însă mulți studenți le exclud din start crezând că e scump să stai acolo, dar fără să știe exact care este prețul.

Ai ieși în oraș în fiecare seară, dar nu-ți ajung banii

Ai chef de ieșit în fiecare seară, prieteni destui, dar când te uiți în portofel îți dai seama că nu îți ajung banii nici măcar de un suc în club. Din cauza asta ești nevoit să te rezumi doar la o seară de distracție pe săptămână. Dar cheful de distracție nu trebuie neapărat să-ți fie suflat de vântul care îți bate prin portofel, dacă știi pe unde să mergi, poți să te distrezi mereu și cu bani puțini.

Vânează reducerile și nu rata serile dedicate studenților. Există chiar și carduri de discount pentru studenți, pe care le poți folosi în o mulțime de cluburi și localuri, așa că poți să obții reduceri substanțiale. Fii mereu la curent cu ce se întâmplă prin oraș, există și multe evenimente gratuite, unde te poți distra cu o cheltuială minimă.

Nu poți niciodată să ajungi la cursul ăla de dimineață

Oricare student a avut cel puțin o dată un curs care începe la 7 sau 8 dimineața. Cred că știi foarte bine despre ce vorbim, e cursul acela la care încerci mereu să ajungi și care înseamnă un efort supraomenesc pentru tine. Trezitul la 5 sau 6 dimineața este ceva de neconceput pentru un student, mai ales după o noapte prelungită alături de câțiva colegi de grupă, așa că se poate întâmpla să te ajungă ziua examenului fără ca tu să știi exact despre ce e vorba în cursul respectiv.

Interesează-te de orarul fiecărei grupe, s-ar putea să poți să ajungi la cursul respectiv într-o altă zi. Un alt truc este să mergi la cursul care se predă la „fără frecvență“, ele se predau de obicei în weekend și s-ar putea să poți ajunge pentru a te pune la punct cu materia.

Te-ai regăsit în aceste situații? Tu cum le faci față? Ai vreun truc?

Sursa foto: Shutterstock

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii 

Smiley News

vezi mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

Timp Liber

vezi mai multe 

mai multe