- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Pe 27 mai se împlinesc 20 de ani de când Ştefan Bănică a plecat dintre noi, de când a părăsit această lume pentru a juca alături de îngeri, în cer. Într-un interviu fabulos, la Antena Stars, Stela Popescu, Emilia Popescu şi Ştefan Bănică Jr. şi-au amintit cele mai frumoase întâmplări trăite alături de marele actor.
Într-o ediţie specială a emisiunii "Dincolo de aparenţe", prezentată de Florentina Fântânaru, la Antena Stars, cele trei personalităţi ale teatrului românesc povestesc cu zâmbetul pe buze ce a însemnat Ştefan Bănică pentru România.
“Ştefan Bănică era unicat. Nu semăna cu nimeni. Era original în tot ceea ce făcea, pentru că reacţiile sale erau sincere. Puţini actori au aura aceasta de oameni rar întâlniţi. Avea o eleganţă specială, o atitudine superbă. Mureau femeile după el, pentru că era frumos şi haios”, mărturiseşte Stela Popescu.
În ceea ce priveşte relaţia cu tatăl său, Ştefan Bănică Jr. recunoaşte că are un mare regret.
"Uite o chestie de care îmi pare rău şi am mai spus lucrul acesta. Era 11 noiembrie 1994, era chiar ziua lui. Nu m-am gândit, dar ar fi trebuit să îi spun <<La mulţi ani>>. Nu am făcut-o, pentru că eram într-un spectacol şi m-am gândit că nu îmi permitea contextul. Îmi pare rău, pentru că nu am mai apucat să îi spun după aia", recunoaşte Ştefan Bănică.
“Tata mi-a dat un sfat foarte important. M-a învăţat mereu ce înseamnă fixarea şi măsura. Îmi explica felul în care deosebeşti un profesionist de un amator. Un amator se bazează foarte mult pe improvizaţie, dar un profesionist nu are voie să facă doar asta”, povesteşte Ştefan Bănică.
Tatăl şi fiul au avut ocazia să împartă scena de teatru de câteva ori. Timpul a fost prea scurt...
"Am jucat de două ori cu tatăl meu. O dată a fost în 1987, când am făcut o scenetă la Sala Polivalentă. Ca să nu mă pierdă tata din mână, pentru că era nebunia cu Liceenii, aveam o pancartă pusă în clasă pe care scria: <<Nu succesul, ci procesul>>."
