Dan Bittman va prezenta show-ul „Aici eu sunt vedeta!”, în această toamnă, la Antena 1

 
+2 click pentru
galerie

Dan Bittman revine în televiziune și va prezenta, în această toamnă, la Antena 1, show-ul "Aici eu sunt vedeta!".

Realizată pe baza formatului britanic “Big Star’s Little Star”, emisiunea "Aici eu sunt vedeta!" aduce în fața telespectatorilor celebrităţile așa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii! Astfel, la "Aici eu sunt vedeta!", starurile autohtone și copiii lor vor intra într-o competiție distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alții.

"Am emotii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui, va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală", spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.

Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti rock ai României. Pe parcursul unei cariere muzicale de peste 30 de ani, celebrul solist vocal al trupei Holograf a lansat, alături de colegii săi, numeroase hit-uri, apreciate de tineri şi vârstnici deopotrivă. În anul 2000, Dan Bittman îşi începe cariera în televiziune, la TVR, unde prezintă, alături de Anca Ţurcaşiu, emisiunea "Ba da, Ba nu". Vor urma "Bravo, bravissimo", pe care o va prezenta intre 2001 si 2003, si "Danutz SRL", a carui gazda va fi din 2004 pana in 2012. In perioada 2012 si 2014 a fost membru al juriului X Factor Romania, alături de Cheloo și Delia.

Antena 1 a achiziționat formatul “Big Star's Little Star”, care va fi difuzat în această toamnă

Din toamnă, la Antena 1, în show-ul prezentat de Dan Bittman, fiecare vedetă va face echipă cu propriul copil și se va confrunta cu întrebări legate de viața de familie. Răspunsurile vor fi, de cele mai multe ori, surprinzătoare, căci se vor dezvălui secrete stânjenitoare, se vor da pe față obiceiuri ciudate și se vor povesti întâmplări intime.

Nici o vedetă nu va fi cruțată la "Aici eu sunt vedeta!", căci copiii celebritatilor invitate vor dovedi că pot fi ironici și brutal de sinceri, nu doar dulci și adorabili.

 

 

 

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe