MARTI, 26 IANUARIE 2016

Sorana Pașcu ocupă funcția de Corporate Affairs Director Antena 3

Sorana Pașcu s-a alăturat echipei Antena 3 în poziția de Corporate Affairs Director, coordonând și dezvoltând, împreună cu departamentul de Marketing, strategia de branding Antena 3. 

Cu o experiență de 20 de ani în domeniul bancar și de aproape zece ani în industria de marketing și talent management, Sorana Pașcu vine să consolideze forța brandului Antena 3.

"Mă bucur să fiu parte a uneia dintre cele mai bune echipe de profesioniști de pe piața media. Îmi propun ca direcțiile de comunicare, strategiile și planurile pe care le vom construi împreună, să întărească imaginea de brand a celui mai puternic post de știri din România. Antena 3 a fost întotdeauna aproape de publicul său, obiectiv pe care ne vom concentra și în continuare, prin dezvoltarea zonei de on-line și social media, urmând de altfel trendul internațional impus de cele mai mari televiziuni de știri din lume.", ne-a declarat Sorana.

Antena 3, parte a Intact Media Group, este televiziunea lider de audiență pe nișa din care face parte și singurul post de știri românesc afiliat CNN. 4.474 000 de romani din toată țara au urmărit, timp de cel puțin un minut, emisiunile postului de știri al Intact, în 2015.

COMENTARII

STIRI TV

Smiley News: Cum poți lucra pământul în perioada inundațiilor? Cu tractorașul amfibie!

acum 45 minute

Redactorul şef de la a1.ro, Cătălin Oprişan, a prezentat la ”Neatza” câteva clipuri amuzante. Dintre acestea se evidențiază modul în care mănâncă o pisică

STIRI TV

Flavia e nemiloasă la prima oră din zi: Scad temperaturile și se anunță precipitații în aproape toată țara!

acum 48 minute

Astăzi ne așteaptă partea a doua a codului galben de ploi, care va dura până în această seară la ora 21

STIRI TV

Gabriel de la "Mireasă pentru fiul meu", îndrăgostit până peste cap: "Inima mea şi inima ta sunt vechi prieteni!" FOTO

acum 50 minute

A trecut printr-o relaţie care l-a obsedat de-a dreptul, a încercat să se îndrăgostească în Casa Mireselor, a fost în doliu şi a suferit crunt. Acest şir de nenorociri a fost scurcircuitat de apariţia unei femei excepţionale în viaţa lui Gabriel, un fost concurent de la "Mireasă pentru fiul meu".

STIRI TV

Frumoasă e viața de celibatar. Dani „Dimineață mi-am luat laptopul în brațe și m-am uitat la un furtun!”

acum 51 minute

Viața de celibat sau de cuplu? Dani Oțil și Răzvan Simion au venit cu argumente pro și contra pentru ambele variante

STIRI TV

A crezut că în Dubai va avea liber la iubire! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Nicolae şi Emilia de la "Mireasă pentru fiul meu" în vacanţa exotică

acum 1 ore

Cei doi concurenţi de la "Mireasă pentru fiul meu" au câştigat o vacanţă în Dubai. Extrem de fericiţi că vor părăsi Casa, Nicolae şi Emilia au avut parte de o dezamăgire

STIRI TV

FOTO! Două ispite au renunţat la haine şi s-au lăsat pradă atracţiei! Cătălina şi Matei, surprinşi în ipostaze incendiare

acum 1 ore

Cele două ispite au recunoscut că au avut o relaţie în trecut, iar imaginile de mai sus arată o chimie extraordinară între cei doi. Nu ştim de ce s-au despărţit, dar un lucru este clar: se potriveau de minune

STIRI TV

Ceremonia focului aduce lacrimi și cuvinte dure! "E prea mult ce se întâmplă acolo! Sunt șocată de ce văd!"

acum 10 ore

S-au bucurat de date-uri, au luat decizii radicale, si-au pus întrebări, iar acum a venit momentul să-și revadă iubiții. Fetele au avut de trecut peste câteva momente greu de suportat.

STIRI TV

Atracție la cote uriașe! Sașa, întâmpinat de ispita Maria în lenjerie intimă. Focul se aprinde între cei doi!

acum 11 ore

În timp ce Elena a pus capăt relației cu el, fără ca măcar acesta să știe, pe motiv că a fost bârfită, Sașa își vede de distracțiile lui, asta după ce ispita Maria i-a cam căzut cu tronc.

STIRI TV

S-au iubit sau nu Roby și ispita? Loredana face acuzații: Imaginile cu iubitul Medanei, în pat altă femeie, sunt trucate

acum 13 ore

După zece ani de relație, Medana își vede iubitul în pat cu alta femeie! Vestea tulburătoare pe care a primit-o la ceremonia trandafirului o pune pe gânduri pe concurentă, însă alege să cântărească foarte bine lucrurile. Printre ipoteze se numără chiar trucarea imaginilor.

STIRI TV

"Nu mi-am dat seama că ar putea fi ultimul sărut"! Noaptea în care Alice și-a pierdut relația, începutul unei suferințe sau liber la distracție?

acum 13 ore

în timp ce pe insula bărbaților au apărut primele cupluri oficiale: Alin și Cătălina, Sașa și Maria, care nu s-au mai ferit să se îmbrățișeze, să-și facă poze, să se sărute pe obraz și să caute orice apropiere între ei, lacrimile curg șifoaie pe insula fetelor.

STIRI TV

Lacrimi și nervi întinși la maximum pe "Insula Iubirii"! După ce s-a despărțit de Sașa, Elena ia încă o decizie radicală

acum 13 ore

Se lasă cu lacrimi pe Insula fetelor! Deși se află abia la început, cuvintele par să schimbe total impresia pe care unii concurenți o aveau despre partenerul sau partenera sa. Este și cazul Elenei, care, după ce vede filmulețul în care Sașa le vorbește de rău, atât pe ea, cât și pe mama sa, izbucnește în plâns.

STIRI TV

S-a plâns în hohote în platoul "Mireasă pentru fiul meu"! Mama Natașei a sunat și a dat vestea, în direct, printre lacrimi

acum 17 ore

Nataşa a fost foarte afectată de clipele grele prin care a trecut mama ei, Marinela! Din fericire operaţia importantă pe care a suferit-o s-a încheiat cu bine!

STIRI TV

Lavinia, fotomodel la Roma și Milano?! Greu de crezut! Mirela Boureanu Vaida: „Te-a pompat cineva? Ți-a făcut șunci? Uite ce brațe groase aveai!”

acum 18 ore

Clipul în care Lavinia apare pe podiumul de modă naște controverse printre concurenții ”Mireasă pentru fiul meu”.

STIRI TV

A recunoscut, în sfârşit! O concurentă de la "Mireasă pentru fiul meu": "Am încălcat regula 25"

acum 20 ore

Nataşa şi Lavinia au avut, din nou, probleme! Cele două concurente s-au duelat încă de la prima oră a dimineţii.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

FILMUL ANULUI! Sângele cioroiului, al albului, al gălbejitului și al lui "Spate asudat" se împreunase, scurgându-se în canal...

Are nițeluș peste 10 minute. Atât! Vorbește despre incidentele rasiale din Los Angeels, 1991 și, deși e scurt, miroase a capodoperă. Elodio, mexicanul, vrea să răzbune moartea fratelui...

Lajumate.ro cel mai proaspat site Antena TV Group

Au trecut mai bine de 3 ani si jumatate de cind Antena TV Group a decis sa creeze departamentul Digital. S-au creionat atunci doua directii: una editoriala si cealalta de dezvoltare. Cu ajutorul...

Aplicatia X Factor Romania, cea mai downloadata in AppStore!

X Factor a debutat pe 17 septembrie si a marcat o premiera in istoria showului!

Observator.tv



Vezi cele mai tari show-uri ale momentului pe

INSULA
IUBIRII

NEXT
STAR

TCDU

Jocuri

ZooMumba

Construieste-ti propriul tau Zoo Mai stai pe ganduri? Construieste-ti propriul tau Zoo si populeaza-l cu cei mai draguti puisori de animale. Atrage-ti vizitatorii in gradina ta zoologica construind habitate pentru animale si multe alte atractii!

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime! Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de fermieri. Distractie ca la carte pentru fermieri de toate varstele!

Battlestar Galactica

De partea cui eşti? Oameni sau Cyloni? Alegerea este a ta! Lanseaza-te in captivantul univers al binecunoscutului serial SF. Interactioneaza cu personajele preferate, indeplineste misiuni provocatoare si piloteaza un Viper Colonial sau Raider Cylon sau alte nave de comanda nemaivazute pana acum. Dar mai intai, trebuie sa iei o decizie: vrei sa lupti pentru salvarea omenirii sau impotriva ei?

Dark Orbit

Fii un pilot de elita! DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de jucatori din toata lumea.

SeaFight

Stapaneste cele 7 mari! Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, live, importiva jucatorilor din toata lumea.

Pirate Storm

Trăieşte o mega aventura piraterească! Navigaţi acum într-o aventură incredibilă! De la mările tropicale din Caraibe până la apele reci ale Nordului: în Pirate Storm, vă aşteaptă o lume plină de aventuri! Încarcă tunurile: Pirate Storme este un joc online cu piraţi şi de acţiune continuă! Joacă acum gratis!

Skyrama

La Skyrama, gestionezi un aeroport propriu şi vei petrece un timp minunat! Dar Skyrama oferă mult mai mult decât obişnuitele jocuri gratuite: Creează un aeroport propriu şi extinde-l (în funcţie de ideile tale) din ce în ce mai mult. Amplasează terminale pentru pasageri şi platforme de parcare pentru avioanele care aterizează.

DrakenSang

Saga Drakensang-Saga continuă online Umbrele trecutului reapar, răspândind frica şi teroarea: Cel mai de temut dragon din Lumea Altora a revenit! Alătură-te războinicilor sau magicienilor pentru a trăi aventuri epice şi a salva omenirea! Acest joc de rol te poartă într-o captivantă lume de fantezie 3D.

Deepolis

Scufundati-va si descoperiti fascinanta lume a oceanelor! Scufunda-te! Lupta in batalii subacvatice palpitante si explora adancurile oceanelor! Lupta alaturi de fractiunea ta pentru un viitor mai bun si cucereste adancimile marii! Ai calea libera!