Superba Amine Gulse, din nou pe ecrane! “Prizoniera Dragostei” revine la Happy Channel

 

 

După ce au cucerit publicul cu “Prizoniera Dragostei”, Tolgahan Sayişman (35 de ani) şi Amine Gülşe (24 de ani) revin, începând din 8 august, la Happy Channel, în serialul turcesc de mare succes. Telespectatorii îi vor putea urmări pe cei doi actori, de luni până duminică, de la ora 16.00.

Desemnată Miss Turcia, în urmă cu trei ani, Amine Gülşe s-a făcut repede remarcată grație frumuseții sale. Pentru ea, “Prizoniera Dragostei” a reprezentat prima experiență actoricească, însă cu toate astea, tânăra s-a descurcat de minune la filmări. Ea îl are ca partener pe cel mai râvnit burlac al Turciei, Tolgahan Sayişman (Yiğit), care a început să joace încă din anul 2006.

Frumoși, celebri și apreciați de public, cei doi protagoniști se întorc la Happy Channel cu unul dintre cele mai iubite seriale turcești.

Primul sezon din „Prizoniera Dragostei” va începe, marți (8 august), iar episoadele se vor difuza de luni până duminică, de la ora 16.00, la ora 17.00.

Serialul se concentrează pe povestea celor doi actori principali, Tolgahan și Amine, care trebuie să treacă peste piedicile tuturor pentru a se bucura de dragostea lor.  

Tolgahan Sayişman este Yiğit Kozan, un afacerist de succes. El a pornit de jos și a reușit să-și construiască un adevărat imperiu financiar. S-a căsătorit de conveniență, într-o conjunctură care ținea exclusiv de presiuni familiale. Pentru el, căsătoria e doar un parteneriat și atât.

Amine Gulse o interpretează pe frumoasa Nur. După ce tatăl ei se îmbolnăvește, aceasta rămâne în grija unei mătuși. La un moment dat, Nur și Yiğit se întâlnesc, iar între ei se naște o mare iubire. Protagoniștii vor trebui însă să lupte să treacă peste intrigile celorlalți pentru a-și salva relația.

Producție realizată în 2015, “Prizoniera Dragostei” va putea fi urmărită de luni până duminică, de la ora 16.00, la Happy Channel.

 

 

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe