Dar cu o forta de care nici ea nu credea ca e capabila, Cristina a decis ca trebuie sa mearga mai departe. De dragul surorii ei bolnave, de dragul mamei care, inainte de a pleca, isi pusese toata increderea si speranta in ea.
Dupa ce si-a revenit din soc, Cristiana a dat examen la facultate, la Inginerie Alimentara. Si a intrat. A plecat, la Suceava, dar a luat-o si pe Ana cu ea. Au locuit amandoua intr-o garsoniera cu chirie. Singurul lor venit era o pensie de handicap si o bursa de studiu. Cristina mergea dimineata la cursuri iar dupa amiaza, acasa, isi ingrijea sora. Simtind tot timpul ca cineva le protejeaza si le va sari in ajutor daca povara va fi prea grea.
"M-au ajutat ca nişte îngeri, parcă era mama de peste tot. Profesorii mei de la facultate. Cu toţi am creat aşa, o legătură, din prima, de când m-am dus şi m-am înscris. Veneau, mă vizitau, veneau să vadă ce face Ana. De Moş Crăciun veneau mereu."
Cu un devotament si o grija impresionante, Cristina a incercat cat a putut sa ii tina locul mamei pierdute. Niciodata nu si-a pus problema ca ar putea sa o lase pe Ana intr-un centru special.
Si intre timp, Cristina se ocupa si de propriul sau viitor. Cat a fost studenta a lucrat mereu - fie chelnerita, fie vanzatoare. Dupa facultate a terminat si masterul. Iar acum e insotitoare de bord la o companie aeriana.
In fiecare an, in decembrie, cand impodobesc amandoua bradul acesta mic, in care stau inghesuite toate visurile lor mari, neimplinite, isi imagineaza cum ar fi dac-ar veni intr-o zi si la ele Mos Craciun. Cum ar fi dacă ar avea si ele o casă doar a lor şi n-ar mai sta cu teama ca ar putea fi evacuate in orice moment. Cum ar fi viata lor daca ar mai avea-o si pe mama alaturi.
