Antena Căutare

Platoul Ajut eu! transformat în salã de spectacol, Mirela Retegan şi Gaşca Zurli s-au alãturat campaniei Ajut eu!

Searã încãrcatã de emoţie şi lacrimi de bucurie în platoul Ajut eu!, ieri, la Antena 1. Mirela Retegan şi Gaşca Zurli au spus fãrã sã stea pe gânduri Ajut eu! şi s-au alãturat campaniei demarate de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape şi continuate de cãtre telespectatori şi au venit alãturi de Sandra Stoicescu pentru a-i face o bucurie Mariei.

Platoul Ajut eu! transformat în salã de spectacol, Mirela Retegan şi Gaşca Zurli s-au alãturat campaniei Ajut eu!

Fetiţa-bucurie, cum îi spun toţi cei care o cunosc, pentru care viaţa a fost mai degrabã un şir lung de complicaţii.

Maria este o fetiţã de 12 ani, din Bucureşti, pentru care medicii au dat un diagnostic crunt, de Sindrom Down, dar care în viaţã are parte de foarte multã iubire. Mama a murit la naştere, iar tatãl, doborât de durere şi de griji, cu încã un copil de crescut acasã, a decis cã Maria va fi mult mai bine alãturi de sora lui de la Bucureşti. De câteva ori pe an, tatãl face drumul de la Reşiţa la Bucureşti ca sa vadã cât de mare, frumoasã şi fericitã creşte Maria, copilul special care deşi are nevoie de o îngrijire specialã, a schimbat viaţa familiei în care a intrat neaşteptat şi a transformat-o pe Maria Florea, din mãtuşã, în mamã.

În momentul în care a aflat cea mai mare dorinţã a Mariei, aceea de a-si întâlnii preferaţii, Mirela Retegan şi Gaşca Zurli şi-au reorganizat tot programul şi i s-au alãturat Sandrei în platoul Ajut eu! pentru a aduce zâmbetul pe chipul micuţei. “Gasca Zurli o sã meargã anul viitor la ziua Mariei, acasã la ea, şi o sã facem o super petrecere. Primul eveniment al Gãştii Zurli va fi petrecerea de ziua Mariei, de pe 13 ianuarie!”, a mãrturisit emoţionatã Mirela Retegan. Mai ales cã anul începe cu încã un hop de trecut pentru Maria, o operaţie complicatã, de luxaţie de şold, ca sã poatã merge mai bine.

“Vã invit sã intraţi în continuare pe platforma www.ajuteu.ro şi sã alegeţi unul dintre cazurile propuse, acela în care credeţi cã puteţi sã schimbaţi ceva!”, i-a îndemnat Sandra pe telespectatori. Campania Ajut eu! continuă, iar telespectatorii Antenei își pot pune o dorință sau pot împlini chiar ei o dorință pe ajuteu.ro. De asemenea, timp de 26 de zile, aceștia vor putea urmãri cum zi de zi alte şi alte dorinţe vor prinde viaţã. În fiecare zi, de la ora 18:50, înainte de Observatorul orei 19, Sandra Stoicescu le va prezenta telespectatorilor unele dintre cele mai emoţionante dorinţe înscrise pe site-ul campaniei www.ajuteu.ro, pe care oameni generoşi le vor împlini.

Articolul continuă după reclamă
Baletul, un sport costisitor! Sophia are doar 12 ani și își dorește să ajungă pe marile scene ale lumii... Campania AjutEu! Două suflete singure pe lume dau o lecţie impresionantă de viaţă. O tânără a devenit mamă şi tată pentr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Citește și
AjutEu
AjutEu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x