Antena Căutare

America Express, 4 decembrie 2023. Misiunea care a supus echipele la tensiuni inimaginabile. Au ieșit scântei pe Drumul Soarelui

Suntem în ultima etapă din Ecuador, la America Express. Începe o nouă zi cu miza imunității, iar asta pune pe jar dorința de a ajunge primii. Pe Drumul Soarelui va fi o zi lungă, cu provocări uriașe, iar cursa începe în funcție de numărul steluțelor primite de la localnicii de pe plajă, de la începutul zilei, dar și ordinea în care au ajuns ieri la Irina Fodor. Află ce s-a întâmplat la America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6, în ediția 30 din 4 decembrie 2023.

Este o etapă foarte importantă, pe parcursul căreia se oferă cele două bilete spre Argentina, motiv pentru care echipele sunt agitate încă de la prima oră a dimineții! Unele dintre ele s-au odihnit suficient, în vreme ce altele s-au odihnit mai greu, dar a meritat faptul că nu a mai fost necesar să caute cazare având în vedere că se află într-o zonă periculoasă. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: CONCURS | Viză de America. Ce trebuie să faci pentru a câștiga șansa de a merge la filmările următorului sezon America Express

Mike și Iulia Albu, reclamă un gest al echipei Tony și Ada Galeș, la America Express. Află ce s-a întâmplat în ediția din 4 decembrie 2023, pe Drumul Soarelui

Misiunea le cere echipelor să ducă o pungă de gheață pisată și să găsească mai apoi o canistră de benzină cu logo-ul America Express. Pe plajă vor avea de găsit o canoe în care trebuie să încarce gheața și canistra și să vâslească până găsesc o barcă ce are scris un nume. După asta, descarcă tot ce au adus și trebuie să învețe muncile pescarilor, mai exact să facă 25 de cârlige și să lege 25 de recipiente cu nodul învățat de la pescar.

Ada și Tony Galeș au umplut sacul cu gheață și au luat canistra, însă nu puteau face față multelor kilograme pe care trebuia să le care, așa că au decis să ceară ajutorul unor localnici, care se aflau pe strada pe care ele tocmai treceau.

„Ne-am rugat de niște oameni să ne ajute să ducem sacul pentru că nu puteam să-l ridic de jos”, spune Tony Galeș. Mike și Iulia Albu se aflau chiar în spatele lor, moment în care bărbatul a consemnat gestul celor două: „De ce le ajută!?”

Iulia Albu a remarcat și ea același lucru și a spus tensionată: „Nu este posibil așa ceva, frate! De ce le ajută, de ce nu cară, frate!? Dar ce, suntem proști?”. Momentul critic le-a făcut pe cele două concurente să renunțe la ajutorul oferit de localnici: „Atâta timp cât este o competiție și trebuie să facem lucrurile și nu suntem lăsați să ne ajute nimeni, nu consider că este etic ca ele să fie ajutate”, mai spune Iulia Albu.

„Mike era și cu punga de gheață și cu canistra de benzină, ea țipa la noi! Băi, dar și pe tine te ajută! Al tău…dar te ajută!”, spune Ada Galeș la testimoniale.

Giulia Anghelescu este scoasă din sărite de soțul ei, Vlad Huidu la proba din barcă. Ce i-a reproșat în timp ce plateau în derivă

Pe coasta Pacificului, în cursa pentru imunitate și primele locuri către Argentina, ziua ne duce în lumea orașelor și satelor pescărești, unde echipele au de dat o mână de ajutor unei astfel de familii, oameni obișnuiți cu viața grea la marele ocean.

Telespectatorii au fost martori la un moment tensionat între Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu. Echipa s-a aflat în mijlocul unei provocări pe mare, unde au trebuit să încerce să păstreze echilibrul într-o barcă mică, care plutea în derivă. Tensiunea a ajuns la cote maxime, iar reproșurile au început să curgă între cei doi.

„Aici a început jihadul”, a spus Vlad Huidu. Giulia a fost scoasă din sărite de soțul ei la proba din barcă, în mijlocul valurilor Pacificului. Una dintre strategiile la care au apelat cei doi în încercarea de a face față tensiunii a fost să stea unul lângă altul în barcă. Cu toate acestea, se pare că această încercare nu a dat roade, deoarece marea învolburată părea să pună la încercare orice efort de a menține echilibrul.

Au decis să conducă barca un singur membru al echipei - Vlad - pentru a încerca să mențină controlul. Acest lucru a implicat ca Giulia să-l lase pe Vlad Huidu să conducă bărcuța singur, în timp ce ea asista la moment.

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY! Urmărește videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a continuat aventura echipelor. Rămâneți pe a1.ro pentru a afla cele mai importante detalii din cursa vieții lor: America Express - Drumul Soarelui!

Citește și: Cine sunt concurenții de la America Express sezonul 6. Acestea sunt cele 9 perechi care pleacă pe Drumul Soarelui

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această data. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: Ada și Tony Galeș au câștigat amuleta și Joker-ul etapei, la America Express. Diseară, cazare cu probleme pentru Anamaria Prodan

America Express, 4 decembrie 2023. Cum arată cazarea în care a înnoptat Anamaria Prodan în Ecuador, alături de echipa Țo... America Express, 4 decembrie 2023. Ce au pățit Laura Giurcanu și Sânziana Negru. Alexia și Aris Eram, emoționați de un l...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x