Google cumpără producătorul de ochelari pentru pentru realitate augmentată North
Google a achiziţionat compania canadiană North, care dezvoltă ochelari de realitate augmentată şi cu ajutorul căreia speră să-şi susţină propriile planuri de dezvoltare a unor produse din această arie.
Publicat: Miercuri, 01 Iulie 2020, 07:44 | Actualizat: Miercuri, 01 Iulie 2020, 09:30Zvonurile din ultimele zile s-au concretizat, iar Google a ajuns la un acord pentru achiziţionarea North, un producător canadian de ochelari care a lansat până acum un singur produs.
Google spune că apreciază expertiza tehnică a celor de la North şi că speră să o poată folosi în propriile eforturi hardware din această zonă, unde încearcă să dezvolte ceea ce oficialii companiei numesc “computing ambient”.
Detaliile tranzacţiei nu au fost anunţate, însă analiştii estimau înainte de oficializarea acesteia că Google va plăti în jur de $180 milioane.
North a reuşit să creeze mult interes în jurul primului şi singurului produs lansat până acum, însă vânzările ochelarilor numiţi Focals au fost foarte mici. Compania canadiană lucra deja la o nouă versiune, care nu va mai fi realizată acum, după vânzare.
De asemenea, în urma tranzacţiei, North va opri treptat funcţionalitatea ochelarilor Focals, astfel că puţinii oameni care i-au cumpărat nu îi vor mai putea folosi. Foclas costau iniţial 1.000 de dolari, dar au fost ieftiniţi la 600 de dolari în urma vânzărilor slabe.
Din cauza vânzărilor slabe, North a fost nevoită anul trecut să disponibilizeze 150 dintre angajaţii care avertizaseră conducerea de la început că preţul prea mare cerut va crea probleme de vânzare.
Sursa : news.ro