Antena

Planul de redresare pentru CFR Marfă propus împreună cu CITR a fost omologat. Planul de redresare prevede realizarea de profit operaţional din cel de-al doilea an de concordat preventiv

Planul de redresare prin concordat preventiv al CFR Marfă a fost omologat joi de către judecătorul sindic, după aprobarea de către creditorii care deţin peste 75% din totalul creanţelor, conform prevederilor legale, a anunţat joi CITR, parte a Impetum Group, care anunţă că planul de redresare prevede realizarea de profit operaţional din cel de-al doilea an de concordat preventiv.

Publicat: Joi, 12 Martie 2020, 16:54 | Actualizat: Joi, 12 Martie 2020, 17:29
Planul de redresare prin concordat preventiv al CFR Marfă a fost omologat joi de către judecătorul sindic, după aprobarea de către creditorii care deţin peste 75% din totalul creanţelor, conform prevederilor legale, a anunţat joi CITR, parte a Impetum Group, care anunţă că planul de redresare prevede realizarea de profit operaţional din cel de-al doilea an de concordat preventiv.

CFR Marfă a parcurs deja în mod accelerat primele etape premergătoare restructurării, informează casa de insolvenţă CITR, care a fost desemnată în februarie administrator concordatar provizoriu şi va coordona restructurarea operatorului feroviar CFR Marfă prin procedura de concordat preventiv, deschisă pe 4 februarie 2020 de Tribunalul Bucureşti, iar planul de redresare va fi implementat în doi ani.

”Planul de redresare prevede eficientizarea companiei, astfel încât să genereze profit operaţional din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat preventiv şi obţinerea de venituri prin valorificarea şi darea în plată a unor active, cu scopul capitalizării sale şi al achitării creanţelor”, informează CITR.

Planul de redresare aprobat se bazează pe analiza activităţii curente a societăţii, respectiv a raportului dintre activele aflate în patrimoniul CFR Marfă, inclusiv din perspectiva gradului de utilizare a acestora, şi datoriile înscrise în evidenţele contabile.

„Accesarea concordatului preventiv a luat în considerare încă de la început şi contextul iminentei decizii a Comisiei Europene cu privire la recuperarea ajutorului de stat acordat CFR Marfă de către statul român, chiar dacă nu era cunoscut cuantumul sumei datorate. Omologarea concordatului preventiv creează contextul favorabil redresării CFR Marfă şi deblochează relaţiile sale cu partenerii de business. Înţelegem provocările operatorului feroviar şi suntem pregătiţi să folosim experienţa noastră şi toate instrumentele juridice în beneficiul restructurării CFR Marfă”, a declarat Aurel Podariu, senior partner CITR.

Analiza realizată prin planul de concordat arată că activul societăţii este mult superior pasivului, chiar în condiţiile în care societatea trebuie să acopere integral ajutorul de stat.

”Astfel, datoriile totale ale companiei, luând în calcul chiar şi decizia Comisiei, sunt mult sub activul companiei care este de 5,1 miliarde de lei, aşa cum arată evidenţele contabile şi evaluările avute în vedere la depunerea planului concordatar. În plus, conform comunicărilor oficiale ale Comisiei Europene, se pot depune inclusiv cereri de acceptare a recuperării prin mijloace alternative, cum ar fi recuperarea în natură sau compensarea creanţelor ajutor de stat cu creditele existente deţinute de beneficiarul ajutorului de stat. Analizăm, aşadar, şi formularea unor astfel de cereri către Comisie, iar cadrul instituit de procedura de concordat poate favoriza acceptarea acestora”, spun reprezentanţii CITR.

Următorul pas în procedură este implementarea planului de redresare omologat de către judecătorul sindic.

”Suntem optimişti şi credem în posibilitatea de redresare a CFR Marfă, societatea împreună cu administratorul concordatar urmând să propună măsuri alternative de recuperare şi a ajutorului de stat, cu păstrarea activităţii într-o structură mai suplă, măsuri care să fie agreate cu Comisia Europeană şi pentru care există cadru legal”, adaugă aceştia.

CFR Marfă estimează venituri totale de 1,095 miliarde lei în acest an, la pierderi zero, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli aferent acestui an, elaborat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

De asemenea, compania şi-a bugetat cheltuieli totale egale cu veniturile, în sumă de 1,095 miliarde lei.

Cheltuielile cu personalul sunt estimate la 357,2 milioane lei. Compania are circa 5.500 de angajaţi. Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială a fost stabilit la 5.095 lei.

CFR Marfă estimează pentru sfârşitul anului plăţi restante de aproape 494 milioane lei şi creanţe restante de 300,7 milioane lei.

Recomandari A1


Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
plan de redresare cfr marfa omologat realizare profit operational
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Filme de Crăciun pe care să le urmărești cu familia în 2024. Producții pe care nu trebuie să le ratezi Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
S-a semnat contractul de finanțare pentru cel mai spectaculos domeniu turistic care se construiește în Banat.... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Claudia Puican a apelat la fertilizare în vitro pentru a rămâne însărcinată. Artista și Armin Nicoară vor... Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piftie de curcan. Rețeta unui preparat tradițional pentru sărbători HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
O specie considerată dispărută a reapărut în apele Patagoniei. Nu a mai fost văzută acolo de 100 de ani useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2024. Peștii au parte de momente de liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
5 zodii care au înțelepciune de vrăjitoare Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre? Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Cât costă trei zile de vacanţă la mare, în regim all inclusive, de Crăciun. Turiştii sunt aşteptaţi cu mese... Observator
De ce poftele alimentare cresc mult de sărbători. Ce se întâmplă în această perioadă MediCOOL
Rulouri din carne de porc cu ciuperci, în sos de vin alb HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER Gandul
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat... CanCan
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă DeParinti
Justin și Hailey Bieber au fost fotografiați în aeroportul din Los Angeles. Cei doi îndrăgostiți s-au întors... ZUTV
Modelul AI care te poate proteja de recunoașterea facială, potrivit experților. Cum funcționează Chameleon UseIT
Brăduți de Crăciun din biscuiți cu sos de ciocolată. Rețetă simplă Hello Taste