Aproape 2.000 de morţi într-o singură zi în SUA, unde bilanţul deceselor se apropie de 13.000, iar al contaminărilor de pragul de 400.000
Noul coronavirus continuă să facă ravagii în Statele Unite, care au înregistrat aproape 2.000 de morţi - cel mai grav bilanţ zilnic în lume de la începutul pandemiei ce a pornit din oraşul chinez Wuhan, unde viaţa îşi reintră uşor în drepturi, relatează AFP:
Publicat: Miercuri, 08 Aprilie 2020, 11:37 | Actualizat: Miercuri, 08 Aprilie 2020, 11:46Odată cu această creştere-record, prima putere mondială se apropie încă un pic de primele două cele mai îndoliate ţări de până acum, Italia şi Spania.
”Ştiu că anumite ţări foarte populate au mai multe cazuri decât noi, dar că ele nule declară”, s-a apărat marţi Donald Trump, care a evocat numărul mare de teste efectuate în Statele Unite.
Preşedintele american a ameninţat, de asemenea, să suspende finanţarea americană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), prea apropiată, în opinia sa, de Beijing. ”Totul pare foarte favorabil Chinei (...). Ei se înşală în multe privinţe”, a tunat el.
Numărul contaminărilor cu noul coronavirus în Statele Unite se apropie de pragul de 400.000, iar cel al deceselor din cauza covid-19 a depăşit 12.700, cu peste 1.800 de morţi înregistraţi marţi, relatează Reuters.
Trump a anunţat că Statele Unite s-ar putea apropia de vârful ”curbei” epidemiei şi şi-a reiterat voinţa de a redeschide în curând activitatea economică în ţară.
El s-a declarat reticent în abordarea acestui subiect, însă a estimat că bilanţul covid-19 ar putea fi în final mai puţin grav decât sugerează proiecţiile. Experţii din cadrul unui grup de lucru privind noul coronavirus au anunţat că anticipează până la 240.000 de morţi în Statele Unite în lunile următoare.
Trump a negat în această conferinţă de presă zilnică faptul că nu a văzut memorii de la consilierul în probleme comerciale al preşedinţiei Peter Navarro cu privire la riscurile legate de noul coronavirus.
Navarro, unul dintre adepţii linie dure a administraţiei americane faţă de China, a trimis la sfârşitul lui ianuarie un memoriu în care avertiza că noul coronavirus poate provoca o pandemie şi a cerut să se introducă o interdicţie de călătorie vizând China, a dezvăluit The New York Times (NYT).
Într-un al doilea memoriu, întocmit la sfârşitul lui februarie şi trimis lui Trump, Navarro evertiza că virusul poate ucide până la două milioane de americani.
Donald Trump a spus în această conferinţă de presă că are deplină încredere în Navarro, care supervizează problemele legate de recurgerea sa la "Defense Production Act", care permite o accelerare a producţiei de echipament de protecţie necesar în criza sanitară.
Potrivit ultimelor proiecţii realizate de Universitatea din Washington - una dintre cele evocate de către autorităţile americane -, epidemia ar putea să omoare până la 82.000 de oameni în Statele Unite până la 4 august.
PESTE 5.000 DE MORŢI ÎN STATUL NEW YORK
Date preliminare raportate de oficiali din Louisiana, Michigan şi Illinois arată că nivelul mortalităţii noului coronavirus în rândul populaţiei afroamericane este mai important decât la nivelul întregii populaţii americane.
Oficiali de la nivel de stat şi municipalităţi apreciază că inegalitatea în accesul la îngrijiri de sănătate s-ar afla la originea acestei tendinţe.
În statul New York, actualul epicentru al epidemiei din Statele Unite, numărul spitalizărilor din cauza covid-19 pare că s-a stabilizat, a declarat guvernatorul Andrew Cuomo, în pofida numărului-record de decese zilnice.
Încontextul în care 731 de decese au fost înregistrate marţi, iar bilanţul victimelor epidemiei a ajuns la 5.489 în acest stat, Cuomo a subliniat că o încetinire a nivelului noilor spitalizări şi internări la terapie intensivă sugerează că măsurile de distanţare socială impuse luna trecută dau roade.
”Să nu ne complacem”, a îndemnat guvernatorul statului New York într-o conferinţă de presă. ”Distanţarea socială funcţionează (...). De aceea vedem aceste date în scădere”.
Primarul New Yorkului a anunţat că este prea devreme pentru a esrtima că este vorba despre o schimbare, însă a evocat o îmbunătăţire în ultimele zile în privinţa numărului pacienţilor care au nevoie de un aparat de respirat.
Bill de Blasio a recunoscut că numărul deceselor în afara spitalelor ar putea să fi fost mai mare, după ce Departamentul Pompierilor din New York a anunţat o creştere a numărului morţilor la domiciliu din cauza unor simptome gripale.
Sursa : news.ro