Imaginea copilului său de trei ani, adus de valuri la țărm, a șocat întreaga lume! Acum a luat-o de la zero! Tatălui micuțului Alan Kurdi i s-a născut un fiu! „Vreau să aibă o copilărie normală!”
Tatăl băiețelului sirian Aylan, al cărui nume a fost ulterior clarificat drept Alan Kurdi, a cărui imagine a impresionat o lume întreagă, după ce a fost găsit înecat, pe un mal din Grecia, și-a refăcut viața. Abdullah Kurdi a devenit din nou tată, la 45 de ani.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 13 Aprilie 2020, 14:27 | Actualizat: Luni, 13 Aprilie 2020, 14:26Abdullah Kurdi, acum în vârstă de 45 de ani, a rămas fără familie, după ce o barcă supraaglomerată în care se afla, încercând să fugă în Grecia, s-a scufundat, pe 2 septembrie 2015. Soția și cei doi fii ai lor s-au înecat, în Marea Mediterană.
O fotografie cu trupul neînsuflețit al micuțului Aylan, cum a fost numit atunci în presă, ulterior clarificat drept Alan, a făcut înconjurul lumii. În imagine, trupul neînsuflețit al micuțului apărea adus de valuri, pe un mal.
Tatăl lui „Aylan” are o nouă familie
După tragedie, Abdullah Kurdi s-a mutat în Kobani, aproape de granița Siriei cu Turcia, unde s-a recăsătorit, în urmă cu doi ani, cu Fayize, care acum i-a născut un fiu. Abdullah Kurd și-a numit fiul nou-născut după băiatul pe care l-a pierdut.
„Îi doresc acestui copil o viață fericită – să meargă la școală, să învețe și să aibă o copilărie normală. Vreau speranță pentru toți copiii”, a spus Abdullah Kurdi.
Sora lui, Tima, stabilită în Canada, a spus că nepotul ei s-a născut pe 7 aprilie.
Pe aceeași temă„Felicitări, Abdullah! Fie ca fiul tău să îți umple inima de bucurie și fie ca fiecare moment cu el să vă aducă fericire în viață. Există întotdeauna speranță”, i-a urat ea.
Tatăl lui Abdullah Kurdi a declarat, în septembrie, că imediat ce i se va naște fiul, se va alătura echipajului navei „Alan Kurdi”, ce este dedicată salvării migranților.
O nouă criză a migranților a izbucnit, la începutul acestui an, după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că granițele țării lui sunt „deschise”, în urma unei dispute cu Uniunea Europeană. Mii de oameni au luat drumul acestei țări, încercând să ajungă în Europa.