Bolsonaro vrea o cooperare medicală şi logistică cu Trump împotriva noului coronavirus
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a discutat cu omologul său american Donald Trump despre o cooperare între cele două ţări în lupta împotriva noului coronavirus, în contextul în care Ministerul brazilian al Sănătăţii şi-a exprimat îngrijorarea faţă de nivelul infectărilor şi cu privire la o lipsă de material medical, relatează Reuters.
Publicat: Joi, 02 Aprilie 2020, 13:48 | Actualizat: Joi, 02 Aprilie 2020, 15:40- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Potrivit Ministerului brazilian al Sănătăţii, 1.119 contaminări au fost confirmate miercuri, crescând bilanţul la 6.836 de cazuri. De asemenea, au fost înregistrate 39 de decese, care au crescut bilanţul morţilor din cauza noului coronavirus la 240.
Bolsonaro şi Trump au discutat la telefon despre o cooperare medicală şi logistică în criza sanitară, însă fără să evoce măsuri de izolare sau plasare în carantină, a anunţat miercuri ministrul brazilian de Externe Ernesto Araujo.
Casa Albă a anunţat că cei doi au evocat importanţa unei colaborări în cadrul G20, a unei colaborări în vederea dezvoltării unui vaccin şi reluării creşterii economice mondiale.
Jair Bolsonaro este criticat extrem de dur de o mare parte a clasei politice, dar şi a populaţiei, din cauza modului în care gestionează criza sanitară.
Preşedintele de extremă dreapta a catalogat covid-19 drept o ”mică gripă” şi a criticat măsuri de izolare pe plan local care au condus la şomaj.
El şi-a contrazis propriul ministru al Sănătăţii, Luis Henrique Mandetta, cu privire la respectarea regulilor distanţării sociale.
Mandetta a subliniat că ultimele bilanţuri sunt foarte îngrijorătoare şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de deficitul de material de protecţie, de echipament medical şi de aparate medicale de respiraţie artificială.
El a declarat presei că Brazilia se confruntă cu dificultăţi în importarea de urgenţă de material medical, pentru că Statele Unite au trimis 23 de avioane în China pentru a se reaproviziona cu echipament. El anunţa luni că 200 de milioane de produse de protecţie urmează să sosească luna aceasta din China.
BOLSANORO PUBLICĂ O INFORMAŢIE FALSĂ DESPRE O PENURIE
Pe de altă parte, Jair Bolsonaro a prezentat scuze după ce a postat pe reţele de socializare o înregistrare care evocă - în mod eronat - o penurie alimentară în pieţele angro, care ar fi fost cauzată de izolarea din cauza epidemiei noului coronavirus, relatează AFP.
”Ţin să-mi cer scuze. Nu s-a făcut o verificare aprofundată a evenimentului. Se pare că în această instituţie există lucrări de mentenanţă. Vreau să-mi cer scuze în mod public, înregistrarea video a fost rapid ştearsă”, a declarat el într-un interviu acordat postului Band TV.
”Se mai întâmplă. Comitem erori cu informaţiile. Am umilinţa să mă scuz”, a adăugat şeful statului brazilian.
Un critic dur al măsurilor de izolare în vederea opririi răspândirii epidemiei de covid-19, Bolsonaro şi-a schimbat tonul marţi seara, după o primă alocuţiune care a provocat un val de proteste săptămâna trecută.
El a recunoscut că ceea ce cataloga drept o ”mică gripă” este ”cea mai mare provocare” la adresa Braziliei.
În înregistrarea pe care a postat-o miercuri pe Twitter şi Facebook şi care a fost ştearsă apare un bărbat care se filmează arătând o piaţă angro de la Belo Horizonte (sud-est) goală.
”Priviţi, asta se numeşte penurie (...). Criticaţi discursul preşedintelui crezând că economia nu este aşa de importantă şi că trebuie salvate vieţi. Priviţi. Foametea ucide şi ea”, declară autorul acestei înregistrări video, care dă asigurări că aceasta a fost realizată la 31 martie, dar fără să precizeze când a fost filamtă.
Mai multe publicaţii locale au arătat că tarabele pieţei respective erau pline miercuri, iar camioane veneau cu regularitate, încărcate cu marfă.
Numeroase asociaţii reprezentând spermarketuri au anunţat în ultimele zile că aprovizionarea este asigurată în mod normal, îndepărtând riscul oricărei penurii.
Twitter, Facebook şi Instragram au suprimat în ultimele zile şi alte mesaje publicate pe conturi oficiale ale preşedintelui brazilian, stabilind că ele vehiculau o ”dezinformare” care face rău populaţiei.
Însă nu a fost şi cazul înregistrării de miercuri, care a rămas accesibilă timp de trei ore pe Facebook et Twitter, înainte să fie retrasă. Ea era însoţită de un text în care se criticau măsurile de izolare luate la nivel local de către majoritatea statelor şi municipalităţilor din Brazilia.
”Nu există o neînţelegere între preşedinte şi anumiţi primari şi guvernatori. Sunt fapte, o realitatea care trebuie arătată. După distrugere nu serveşte la nimic să arăţi vinovaţii”, se arăta în mesaj.
Cu toate acestea, Bolsonaro a făcut un apel, într-o alocuţiune televizată marţi seara, la o unitate sacră ”a Parlamentului, puterii judiciare, guvernatorilor, primarilor şi societăţii, într-un ”pact pentru apărarea vieţii”.
Pentru prima oară de la începutul crizei, el nu a mai pus în discuţie în mod deschis măsurile de izolare, în pofida faptului că a reiterat că acestea urmează să dăuneze economiei.
”Efectele colaterale ale măsurilor luate în combaterea coronavirusului nu pot să fie mai rele decât boala însăşi”, a argumentat el.
PESTE 20.000 DE CAZURI DE COVID-19 ÎN AMERICA LATINĂ
America Latină şi Caraibii au depăşit miercuri pragul de 20.000 de cazuri de covid-19 - 20.081 de îmbolnăviri şi 537 de morţi - potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor informaţii furnizate de către guverne şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Cea mai afectată ţară este Brazilia, urmată de Ecuador (2.748 de cazuri, 93 de decese) şi Republica Dominicană (1.284 de cazuri, 57 de morţi).
Numărul cazurilor diagnosticate reflectă însă doar o fracţiune a numărului real al contaminărilor, în contextul în care multe ţări testează doar cazurile care necesită internarea la spital.
Sursa : news.ro