Coronavirus în China - Niciun caz de transmitere locală în afara provinciei Hubei, epicentrul epidemiei, pentru a treia zi consecutiv
China a raportat că, pentru a treia zi consecutiv, nu a mai fost depistat niciun caz de transmitere locală a coronavirusului în afara provinciei Hubei, epicentrul epidemiei, în timp ce oraşele mari ale ţării sunt încă în alertă din cauza cazurilor importate, scrie The Guardian.
Publicat: Marti, 10 Martie 2020, 10:02 | Actualizat: Marti, 10 Martie 2020, 10:23China a înregistrat luni 19 noi cazuri, a anunţat marţi Comisia Naţională pentru Sănătate, cu 40 de cazuri mai puţin decât în ziua precedentă.
Dintre noile cazuri, 17 au fost găsite în Wuhan, capitala provinciei care se află în carantină. Un caz a fost depistat la Beijing şi altul, la Guangdong - cauzate de oameni care au venit din Marea Britanie, respectiv Spania.
Până luni, autorităţile au spus că 69 de cazuri sunt importate.
Numărul total al cazurilor confirmate în China continentală este de 80.754.
La finalul zilei de luni, bilanţul deceselor din China a fost de 3.136, cu 17 mai multe decât în ziua anterioară. Hubei a raportat 17 noi decese, toate în Wuhan.
În Wuhan, 12 dintre cele 14 spitale destinate temporar tratării pacienţilo bolnavi de Covid-19 au fost închise. Celelalte două urmează să fie închise marţi.
La nivel mondial, coronavirusul depistat la finalul anului trecut în Hubei a infectat peste 114.000 de persoane din mai mult de 100 de ţări şi a provocat peste 4.000 de decese.
Sursa : news.ro