Antena

Şcolile scoţiene şi galeze ar urma să fie închise de vineri, în contextul în care Guvernul Johnson refuză o asemenea măsură

Şcolile scoţiene urmează să fie închise vineri şi ar urma să rămână închise până la sfârşitul ultimului trimestru, a anunţat miercuri premierul scoţian Nicola Sturgeon, relatează Reuters.

Publicat: Miercuri, 18 Martie 2020, 17:23 | Actualizat: Miercuri, 18 Martie 2020, 17:42

Autorităţile din Ţara Galilor au anunţat, la rândul lor, că şcolile ar putea fi închise vineri.

CONFUZIE

În contextul în care autorităţile britanice refuză să închidă şcolile, în pofida epidemiei noului coronavirus, unele instituţii au început să funcţioneze parţial sau să închidă, din cauza lipsei de personal sau elevi care nu vor să vină la cursuri.

Secretarul general al Sindicatului liderilor şcolari (Association of School and College Leaders, ASCL) Geoff Barton a anunţat miercuri că directorii întâmpină dificultăţi în a menţine şcolile deschise de săptămâna viitoare.

”Unii şefi de instituţii cu multă experienţă mă sună să-mi spună că nu mai pot gestiona această situaţie mult timp”, a declaart el la BBC.

”Unul mi-a spus că 17 membri a personalului şi-au încetat activitatea pe caz de boală. Iar eu cred că asemenea cazuri se vor înlulţi în toată ţara”, a spus el.

Unele şcoli şi-au oprit cursurile, însă propun să se ocupe de copiii ai căror părinţi lucrează în serviciile în domeniul sănătăţii.

Interpelat marţi într-o comisie parlamentară, consilierul ştiinţific-şef al Guvernului lui Boris Johnson, medicul Patrick Vallance, a răspuns că o închidere a şcolilor este avută în vedere, însă nu a fost decisă încă.

Numeroşi părinţi refuză deja să-şi trimită copiii la şcoală, urmând exemplul multor altor ţări în care şcolile au fost închise în vederea opririi răspândirii noului coronavirus.

O petiţie prin care Guvernul Johnson este îndemnat să închidă şcolile şi colegiile, postate pe site-ul Parlamentului britanic, a fost semnată de peste 671.000 de persoane.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
şcolile scoţiene şi galeze inchise de vineri guvernul johnson refuza masura coronavirus covid-19
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Singurul mall din Bucureşti deschis duminică, în prima zi de Paşte. Ce pot face oamenii în Capitală, pe 5 mai
Video recomandate
Video
Citește și
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Sunt două explicaţii mari!” De ce se bucură Piedone de un sprijin atât de mare în rândul alegătorilor? Libertatea.ro
Luptele din spatele ușilor închise: cine se opune planului SUA de a confisca rezerve valutare rusești de 260... Ziare.com
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Pască fără aluat, dar cu 500 g de brânză. Oricine poate să o prepare în doar 10 minute HelloTaste.ro
Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Gemenii au numai reuşite, Scorpionii au parte de un nou început Antena3.ro
Sistemul prin care Samsung a întrecut Apple. De ce sunt diferite smartphone-urile gigantului coreean useit
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit cu o pereche și a comandat două. Cum... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Moneda de 1 ban care îți poate aduce bani frumoși peste noapte. Caut-o acum prin sertare, sigur o mai ai Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Rezultate LOTO 6/49 sâmbătă 4 mai 2024. Numerele câştigătoare la tragerile speciale loto de Paşte Observator
Ce sunt aftele și cum apar. Specialiștii MediCOOL au oferit cele mai clare răspunsuri MediCOOL
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare HelloTaste
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc? ProSport
Cu cât a ajuns să se vândă un miel întreg în piețele din București. Prețul este IREAL! Gandul
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani CanCan
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor DeParinti
Rihanna a vorbit despre avantajele de a fi mamă de băiat: „Pot să fiu oricât de dezinvoltă vreau” ZUTV
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la această rețetă UseIT
Pastă de ouă fierte. Rețetă de aperitiv rapid și gustos Hello Taste
Ultimele știri
S-au încheiat calificările din Formula 1™ pentru Marele Premiu de la Miami. Max Verstappen în pole position în cursa de duminică
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Jo și Liviu Teodorescu au câștigat a 12-a gală. Ce punctaj au obținut, după o jurizare strânsă
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Ilona Brezoianu și Florin Ristei, moment memorabil marca Ozana Barabancea și Horia Brenciu
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Connect-R și Shift, explozie de energie în pielea lui Tom Jones. Ce i-a surprins pe jurați
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Alexia Țalavutis și Dima Trofim, moment magic transformați în Jasmine și Aladdin. Cum le-a ieșit
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Jo și Liviu Teodorescu, transformare fantastică în Katy Perry și Juicy J. Cum au apărut pe scenă
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Bella și Barbara, moment pur românesc marca Dan Spătaru. Au cântat „Tu, eu și-o umbrelă”
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Emi și Cuza, transformare pe ritmuri Afrobeat în Rema. Cum a sunat hitul „Calm Down”
Te cunosc de undeva! 4 mai 2024. Andreea Bălan și Alina Pușcaș, apariții speciale în a 12-a gală. Ce ținute au purtat
A crezut că o doare capul din cauza mahmurelii, însă medicii au făcut o descoperire terifiantă. Ce diagnostic a primit
Mai multe