Fragmentele din Manuscrisele de la Marea Moartă, de la Muzeul Bibliei, sunt false. „Suntem victime ale fraudei!”
Toate cele 16 fragmente de pergament descrise ca făcând parte din Manuscrisele de la Marea Moartă, de la Muzeul Bibliei, sunt, de fapt, false.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Sambata, 14 Martie 2020, 14:48 | Actualizat: Sambata, 14 Martie 2020, 14:49O analiză efectuată de cercetători independenâi a confirmat că deși pielea tăbăcită este veche, textul scris a fost adăugat în timpurile moderne.
„Muzeul Bibliei încearcă să fie cât mai transparent. Suntem victime, victime ale fraudei”, a spus Harry Hargrave, CEO al instituției.
Manuscrisele de la Marea Moartă sunt vechi de peste 2.000 de ani. Cele 900 de pergamente şi papirusuri, regăsite între 1947 şi 1956 în grotele din Qumrân în Cisiordania, sunt considerate drept unele dintre cele mai importante descoperiri arheologice din toate timpurile. Ele cuprind texte religioase în ebraică, în aramaică şi în greacă, precum şi cel mai antic Vechi Testament cunoscut.
Muzeul, care a costat peste 500 de milioane de dolari, explică pe mai multe etaje istoria Bibliei, povestirile conţinute în Vechiul şi Noul Testament şi influenţa lor asupra lumii. Impozanta clădire este situată la câteva străzi la sud de Capitoliu, o apropiere cu putere legislativă ce a alimentat polemicile asupra influenţei religiei în politica americană.