Ziua pașaportului românesc. Povestea pașaportului fals al lui Carol I, cel care a dat prima lege a pașapoartelor din România

Pașaportul românesc are o istorie oficială de 107 ani, de când regele Carol I a dat prima lege a pașaportului, numită ”Legea asupra pașapoartelor”

Pașaportul românesc are o istorie oficială de 107 ani, de când regele Carol I a dat prima lege a pașaportului, numită ”Legea asupra pașapoartelor”.

Ziua pașaportului românesc este sărbătorită, în fiecare an, la 19 martie. Este data la care, acum 107 ani, în 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, ''Legea asupra pașapoartelor'', prima lege modernă care se referea la pașapoarte și prin care erau legiferate primele principii procedurale pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru toți cetățenii țării.

Pașaportul românesc fusese însă menționat, pentru prima dată, în 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Țara Românească și Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic. Ulterior, în 1920, au fost introduse pașapoartele diplomatice, iar în 1941 — pașapoartele colective și pașapoartele de serviciu.

Data de 19 martie a fost decretată Ziua pașaportului românesc, printr-un ordin semnat la 25 octombrie 2006, de ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga.

Prima lege a pașaportului românesc

Pașaportul era și atunci document pentru trecerea frontierei și certifica identitatea, cetățenia și calitatea posesorului, fie că era vorba de simpli cetățeni sau de demnitari. Legea din 1912, dată de regele Carol I, prevedea că:

''Pașapoartele se emit în numele regelui și se eliberează de Ministerul de Interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi''.

Eliberate de Ministerul de Interne și de prefecții de județe, pașapoartele erau emise în numele regelui și aveau formatul unei cărti mici portative, de dimensiunile 9 cm pe 13 cm, fiind compuse din 20 pagini numerotate.

Fiecare pagină a pașaportului avea ''un fond încadrat, compus cu motive naționale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparență stema țării și cuvântul 'ROMANIA', iar dedesubt cuvântul 'PASPORT'''.

Regele Carol I a intrat în România cu un pașaport fals

Pe 19 martie 1866, Ion C. Brătianu este trimis de urgenţă la Dusseldorf pentru a obţine consimţământul venirii în România a tânărului principe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cel ce avea să devină Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, a familiei sale şi a regelui Prusiei Wilhelm I.

Regele Prusiei este primul care îşi dă acordul, într-un mod tacit însă, căci tocmai în acea perioadă izbucnise un grav conflict între Prusia şi Imperiul Habsburgic. Wilhelm îi recomandă lui Carol să fie prudent: „Dumnezeu să te aibă în pază”, îi spune el.

Prinţul a decis să pornească spre România incognito, deoarece urma să treacă prin Austria, ţară cu care Prusia se afla în preajma războiului. El era ofiţer prusac şi ca atare considerat inamic, putea fi luat prizonier sau chiar împuşcat.

Pe 29 aprilie 1866, principele Carol a plecat în Elveţia, la Zürich, unde a obținut un paşaport fals pe numele Karl Hettingen, „călătorind la Odessa pentru afaceri”.

Semnalmentele înscrise în paşaport erau: „ochi albaştri, păr negru, nas vulturesc, mustăţi şi barbă mijind pe obraji, statură sveltă

La momentul respectiv, Elveția era cunoscută pentru neutralitatea sa în orice conflict european, așa că pentru Carol cetăţenia eleveţiană era o bună acoperire pe drumul spre Principate. Călătoria a fost una plină de peripeţii, căci tânărul principe Carol risca în orice moment să fie prins de autorităţile austriece.

Într-un final, Carol ajunge la Baziaş, unde se întâlneşte cu Ion C. Brătianu care venea direct de la Paris. După două zile de aşteptare, cei doi se urcă pe un vapor. În cele din urmă, Carol şi Brătianu ajung la Turnu-Severin, pe pământ românesc. De aici, se îmbarcă din nou pe un vapor care să-i ducă pe Dunăre la Giurgiu, iar de aici să se îndrepte spre Capitala ţării al cărei domnitor Carol urma să fie.

De la pașaportul scris de mână, la pașaportul electronic

De-a lungul vremii, pașaportul românesc a suferit o serie de modificări, iar în timpul comunismului, pentru români dreptul la liberă circulație în afara granițelor a fost sever îngrădit.

După 1989, societatea româneascã a intrat într-un amplu și accelerat proces de transformare generat de deschiderea granițelor țării, care a condus la un exod al cetățenilor români ce doreau să călătorească în străinătate. Astfel, standardele de călătorie românești au fost aliniate la cele internaționale, începând cu luna iunie 1994. Atunci a fost introdus în circulație un pașaport simplu românesc.

La 20 iulie 2005 a intrat în vigoare Legea 248 privind regimul liberei circulatii a cetățenilor români în străinătate, lege ce a clarificat condițiile în care cetățenii români își puteau exercita dreptul la libera circulație în străinătate, precum și limitele exercitarii acestui drept.

La sfârșitul anului 2008, în România, a fost pus în circulație pașaportul simplu electronic.