Calendar ortodox 8 aprilie. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi
Calendar ortodox 8 aprilie. În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 07 Aprilie 2020, 22:32 | Actualizat: Marti, 07 Aprilie 2020, 22:55Calendar ortodox 8 aprilie. Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.
Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: "Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.
Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia.
Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei.
Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.