eJobs România a încheiat anul cu 4,6 milioane de candidați în platformă
Cu peste 500.000 de aplicări în primele două săptămâni din ianuarie, schimbarea jobului rămâne și în 2021 principalul obiectiv pe plan profesional.
Publicat: Joi, 14 Ianuarie 2021, 12:39 | Actualizat: Joi, 14 Ianuarie 2021, 13:07București, 14 ianuarie 2021: 2020 a fost anul recordurilor în materie de aplicări, dar și în ceea ce privește numărul celor care au căutat să se angajeze, peste 300.000 de români făcându-și pentru prima oară cont pe eJobs.ro, anul trecut. De altfel, angajarea a fost, pe tot parcursul anului, principalul obiectiv profesional al românilor, mai mult de jumătate declarând că au în plan să-și schimbe jobul sau să se angajeze, în cazul celor care au rămas fără loc de muncă. ”Acest plan este mult mai des menționat de candidați decât dorința de a obține o mărire salarială, de primi anumite beneficii sau de a fi promovați, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Estimez că 2021 va fi un an în care vom vedea candidați extrem de competitivi, agili și care vor escalada mult mai ușor provocările de pe piața muncii. Ultimul an i-a călit și cred că vom vedea și efecte pozitive ale acelei periaode grele”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Luna ianuarie a început în forță, cu peste 500.000 de aplicări în primele două săptămâni ale anului și aproape 70.000 de oameni care și-au trimis CV-ul pentru angajare. ”Foarte important de menționat este faptul că aceste rezultate trebuie raportate la numărul de zile lucrătoare care au fost până acum în ianuarie. Media pe zi este, deci, mai mare decât în mod normal și lucrurile nu par să fie temporare. În ritmul acesta, până la finalul lunii, vom depăși 1,5 milioane de aplicări și vom atinge, din nou, un record istoric”, explică Bogdan Badea.
Totodată, și numărul de joburi a fost mai mare decât în decembrie. Mai mult de 7.000 de locuri de muncă au fost postate de la începutul anului și până acum, retailul, banking-ul, IT-ul și industria de telecomunicații fiind cele mai active din acest punct de vedere. ”Sunt industrii care și anul trecut au avut un număr mare de joburi noi scoase în piață și care s-au bucurat, totodată, și de un interes crescut din partea candidaților. Atenția acestora a fost atrasă și de joburile care pot fi făcute de acasă. Ca new-entry pe 2020, ce merită luat negreșit în calcul și pentru începutul lui 2021 este cuvântul „acasă”, prezent în căutările de pe eJobs.ro și-n versiunile „remote” sau „work from home”, mai spune Bogdan Badea despre tendințele anului 2020 care vor avea continuitate și în 2021.
Toate schimbările anului trecut, precum și principalele trenduri pentru 2021 sunt prezentate pe larg în ediția din acest an a raportului Review & Trends, realizat de eJobs România, disponibil aici în varianta integrală.
În acest moment, peste 16.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.
Persoană de contact:
Ana Călugăru
PR Manager, eJobs România
T: 0729 699 437
M: ana.calugaru@ejobsgroup.ro