Ministrul Agriculturii: Am găsit în câteva judeţe dezastru legat de fraudare de fonduri pe lucrări fictive. Am găsit şi la ADS suprafeţe mari date pe nişte redevenţe ridicole
Ministrul propus la Agricultură, Adrian Oros, a declarat, marţi, în cadrul audierilor din comisii, că a găsit mai multe nereguli la minister, amintind de faptul că a descoperit în câteva judeţe "dezastru" legat de fraudarea de fonduri pe lucrări fictive, dar şi suprafeţe mari date pe nişte redevenţe "ridicole". Oros a primit aviz pozitiv.
Publicat: Marti, 03 Martie 2020, 15:33 | Actualizat: Marti, 03 Martie 2020, 16:11Adrian Oros a fost întrebat, în timpul audierilor, ce nereguli a găsit la Ministerul Agriculturii. "Am găsit şi unele lucruri le-am şi spus, unele lucruri nu este recomandat să le spun pentru că sunt într-o anumită fază de analiză la diverse instituţii, am găsit mari probleme la ANIF. Azi dimineaţă fostul director general ANIF şi-a dat demisia pentru că am găsit în câteva judeţe dezastru legat de fraudare de fonduri pe lucrări fictive. Am găsit şi la ADS probleme foarte mari, suprafeţe mari date pe nişte redevenţe ridicole, pe zeci de ani, iar terenul în timpul utilizării, terenului i-a scăzut bonitatea în timpul utilizării. Asta trebuia să fie practic o condiţie de întrerupere a contractului, dimpotrivă, li s-a scăzut redevenţa pentru că a scăzut bonitatea terenului în timpul utilizării. Sunt lucruri foarte, foarte grave pe care noi le-am sesizat, Corpul de Control le-a sesizat şi le cercetează cei care sunt în măsură”, a afirmat ministrul Agriculturii. Adrian Oros a primit aviz pozitiv din partea comisiilor, având 18 voturi "pentru", 14 "împotrivă" şi două abţineri.
Sursa : news.ro