Antena

Poezii de 8 martie pe care să i le dedici mamei. Versuri de suflet care îi vor ajunge la inimă

Poeziile despre mame sunt învățate încă din grădiniță, cu scopul de a le recita cu ocazia zilei speciale de 8 martie și de a-ți exprima sentimentul covârșitor de iubire pe care nu-l poți creiona mai frumos decât printr-o poezie.Adulții se bucură de ele la fel de mult pe cât o fac cei mici.

Publicat: Miercuri, 04 Martie 2020, 17:03 | Actualizat: Miercuri, 04 Martie 2020, 17:04
Poezii de 8 martie pe care să i le dedici mamei. Versuri de suflet care îi vor ajunge la inimă
Adu-i aminte de cât de mult o iubești, chiar dacă te-ai făcut mare

De când ne naștem și până murim, mama e singurul nostru confident, singura persoană care ne iubește necondiționat și primul cuvânt care se formează pe buzele noastre atunci când suntem mici.

Munca pe care mamele o depun este una incomensurabilă și tocmai de aceea au o sărbătoare dedicată frumuseții și splendorii lor: 8 martie. Cu ocazia acestei zile minunate, fiecare dintre noi ar trebui să-și exprime admirația și dragostea față de persoana care le-a dat viață.

8 poezii pentru 8 martie:

1. M-a crescut mama în poală, de Nina Casian

M-a crescut mama în poală
De la leagăn pân’ la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.

M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.

M-a-nvățat să nu m-alint
M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.

Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!

2. De ziua mamei, de Elena Farago

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar
De pe carte o urare.
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.

Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor
Și pe mâna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare zi
Cu atâta dor!

Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!

Recomandari A1

3. Cea mai scumpă de pe lume, de Nichita Stănescu

Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de pasări,
Zarzării au zis de zarzări,

Peștișorii, de peștoaică,
Ursuleții, de ursoaică,
Șerpișorii, de șerpoaica,
Tigrișorii, de tigroaică,

Mânjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nucă,
Cucii toți au zis de cucă,

Toți pisoii, de pisică,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!

4. Mama, de George Coșbuc

În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară

Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipești-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au,
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci s-asculți povestea ei
Și stai îngândurată.

Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când firul se desfiră…
Te uiți la el și nu-l ridici,
Și fetele se miră.

…O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești –
Ce vezi?” întreab-o fată.
Nimic… Mi s-a părut așa!”
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…

Mai știu și eu la ce gândeam?
Aveți și voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!… Sa-l văd venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus și voi muri dorind
Să-l văd odată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!”

Afară-i vânt și e-nnorat, ,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat –
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus și nu mai vine!
Și-adormi târziu cu mine-n gând,
Ca să visezi de mine!

5. Mama, de Grigore Vieru

Foicică dulce poamă,
Toată lumea are mamă:
Mielul, iedul, ursulică,
Puiul cel de rândunică.

Fuge noaptea și dispare,
La tot puiul bine-i pare,
Că din nou e dimineață
Și-și vede maica la față.

6. O, mamă, de Mihai Eminescu

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simți-o-voi o dată umbrind mormântul meu...
Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

7. Mama, de Nicolae Labiș

N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.

8. Mi-e dor de tine, mamă, de Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunză o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Whatsapp LinkedIn
poezii 8 martie mama
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Echipa națională va disputa al treilea meci din preliminariile World Cup™ 2026! Austria - România e LIVE, pe 7 iunie, de la ora 21:45 în AntenaPLAY.
Videoclipul zilei
Citește și
Înapoi în timp, 1980, Costinești! Nu râdeți, Domnu Ion e numele lui din buletin și cântă și...
Înapoi în timp, 1980, Costinești! Ion Cornel Domnu și Marinela Stan cântă și recită poezii pe scena...
Poezii scrise de Corneliu Coposu, lansate la TNB
Romanticul X, spectacol de senzație la Neatza cu Răzvan și Dani! Artistul dansează și recită poezii
Video recomandate
Video
Citește și
Antena 1 | Parteneri Catine.ro
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Reporterul România TV cade într-un canal și se scufundă cu totul, în timp ce transmitea dintr-un sat inundat Libertatea.ro
„România a rezistat atacului extremiștilor MAGA și al Kremlinului. Contrastul era frapant între... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători... Elle
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios HelloTaste.ro
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 31 mai 2025. Scorpionii nu știu să ceară ajutor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei Jurnalul
Ana Bărbosu aduce României bronzul european la gimnastică Kudika
Zodia care cunoaște împlinirea totală în iunie 2025. O întâlnire neplanificată îi schimbă destinul Playtech
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost... Redactia.ro
Un oraş din vestul Europei oferă turiştilor un sejur gratuit de 14 zile. "I-am spus soției: Am să mă mut aici" Observator
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi ProSport
Orașul unde se trăiește cel mai bine, potrivit celui mai recent studiu. Oportunități din plin pentru toate... Gandul
Detaliul care răstoarnă tot ce se știa despre moartea lui Falko! I-a fost făcută autopsie calului campion al... CanCan
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți DeParinti
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania Hello Taste