Rezultate înscrieri clasa pregătitoare 2019. Când se afișează listele copiilor înscriși
Rezultate înscrieri clasa pregătitoare 2019, prima etapa de inscrieri la clasa 0, an scolar 2019-2020. Când se afișează listele celor înscriși și când urmează a doua etapă de înscrieri, potrivit calendarului
Autor: Mirabela Năstase Publicat: Miercuri, 27 Martie 2019, 09:05 | Actualizat: Miercuri, 27 Martie 2019, 09:09Rezultate înscrieri clasa pregătitoare 2019. Ministerul Educației a anunțat că cererile de înscriere în clasa 0, an școlar 2019-2020, la prima etapă, au fost cu aproximativ 3000 mai puține decât anul trecut. Când se afișează listele celor înscriși și când urmează a doua etapă de înscrieri, potrivit calendarului
Emoții mari pentru cei care și-au înscris copiii la clasa 0, în perioada 4-22 martie. Rezultatele oficiale, după prima etapă de de înscrieri, dar și numărul locurilor rămase libere vor fi afișate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, vineri, 29 martie.
La prima etapă de înscrieri în clasa pregătitoare, din cele 150.084 de cereri, 128.703 (85,8%) sunt pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, iar restul de 21.381 de cereri (14,2%), pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv. Per total, au fost înregistrate cu 2.869 de cereri mai puţine ca în prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare din 2018, mai arată datele oficiale.
Calendar înscrieri clasa pregătitoare. A doua etapă de înscrieri
Între 2 și 8 aprilie copiii care nu au fost înscriși sau care nu au participat în prima etapă, pot veni cu părinţii să depună cererile completate (din nou), în funcție de locurile disponibile. Listele finale cu toţi copiii înscrişi la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2019-2020 vor fi afișate în data de 11 aprilie.
Ulterior, conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12-19 aprilie, inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.