Spitalul Judeţean Deva, condus de o echipă de patru medici militari, coordonată de un specialist în boli infecţioase din Galaţi
Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este condus, începând de miercuri, de o echipă formată din patru medici militari. Întreaga activitate va fi coordonată de lt. col. medic dr. Constantin Vlase, specialist în boli infecţioase, directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă Galaţi.
Publicat: Miercuri, 08 Aprilie 2020, 15:19 | Actualizat: Miercuri, 08 Aprilie 2020, 18:03Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Hunedoara, deciza ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva să fie condus de o echipă formată din patru medici militari coordonaţi de lt. col. medic dr. Constantin Vlase, a fost luată de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat la Deva pentru a evalua situaţia din judeţul Hunedoara, în general şi de la SJU Deva, în special.
”În urma discuţiilor avute cu prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă şi cu reprezentanţi ai autorităţilor medicale şi ai medicilor a reieşit că decizia unui management militar la spitalul din Deva este cea mai bună soluţie pentru această perioadă. Echipa de medici militari va analiza situaţia cadrelor medicale şi a personalului auxiliar care acum se află la spital pentru a acorda îngrijire bolnavilor internaţi. De asemenea, noua conducere va stabili modul în care ceilalţi angajaţi ai spitalului, aflaţi acum în autoizolare, vor reveni la serviciu. Totodată, în perioada următoare întreg personalul spitalului, aflat acum la datorie va fi testat”, se arată în comunicat.
Potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Sănătăţii, se estimează ca după trei - patru săptămâni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă va putea fi instalat un management civil.
Sursa : news.ro