FR Volei a dispus încheierea stagiunii 2019/2020 pe fondul pandemiei Covid-19; campioane: Volei Alba Blaj, la feminin, respectiv Arcada Galaţi
Consiliul Director al FR Volei a votat, miercuri, în favoarea încheierii sezonului 2019-2020 al Diviziei A, la feminin şi masculin, campioane fiind desemnate echipele aflate pe prima poziţie la finalul sezonului regulat, adică CSM Volei Alba Blaj, la feminin, respectiv, Arcada Galaţi.
Publicat: Miercuri, 18 Martie 2020, 17:59 | Actualizat: Miercuri, 18 Martie 2020, 18:14”Noi nu mai puteam prelungi mult starea de incertitudine. În 10 mai trebuia să dăm drumul jucătorilor străini, starea de urgenţă se întindea până în aprilie, ce rost avea să mai aşteptăm? Este în joc sănătatea tuturor. Nu se poate să mai aibă loc antrenamente, nici vorbă de meciuri. Acesta e verdictul: campionatul s-a închis, iar echipele de pe primul loc la finalul sezonului regulat, Arcada Galaţi şi Volei Alba Blaj sunt campioane şi ne vor reprezenta în cupele europene în stagiunea viitoare”, a declarat, miercuri, preşedintele FR Volei, Gheorghe Vişan, pentru News.ro.
”Dorim să mulţumim tuturor pentru susţinerea de care am beneficiat în acest sezon, suntem norocoşi că am construit o comunitate care crede în campionii din Galaţi. Ne dorim să trecem cu bine peste această perioadă şi să ne revedem în continuare cu aceeaşi pasiune si dedicare pentru volei şi performanţă. Gânduri pline de încredere şi optimism pentru toti gălăţeni din partea întregii echipe CSM Arcada Galaţi”, a fost şi mesajul echipei Arcada Galaţi.
La rândul său, clubul feminin Volei Alba Blaj, care a şi cerut încheierea campionatului, a transmis anterior deciziei: ”Având în vedere starea fără precedent în care ne aflăm, considerăm că în acest moment voleiul trebuie să rămână în plan secund, iar familia voleiului să pună pe primul loc nu competiţia, ci sănătatea actorilor implicaţi în acest sport. Gândul tuturor sportivilor şi antrenorilor, fie că sunt români sau străni, cât şi ai celorlaţi actori implicaţi în volei, se îndreaptă în aceste momente spre protejarea sănătăţii şi spre familie, nu spre jocul de volei”.
Săptămâna trecută, FR Volei anunţa amânarea competiţiilor până la data de 31 martie, dar astăzi a revenit asupra deciziei.
Sursa : news.ro