LaLiga s-ar putea relua la 12 iunie, cu derbiul oraşului Sevilla
Campionatul spaniol de fotbal, întrerupt de pandemia de coronavirus, s-ar putea relua la 12 iunie, cu meciul FC Sevilla - Betis Sevilla, din cadrul etapei a XXVIII-a, informează presa spaniolă.
Publicat: Vineri, 22 Mai 2020, 15:28 | Actualizat: Vineri, 22 Mai 2020, 16:24Anunţul oficial ar urma să fie făcut la 28 mai. Fiecare echipă ar urma să joace un meci la 72 de ore, iar competiţia s-ar încheia în acest fel la 19 iulie.
"Cluburile, conducătorii, jucătorii, arbitrii, liga sunt pregătiţi să reia sezonul, dar campionatul se va relua doar când autorităţile sanitare o vor considera posibilă. Coordonarea cu Consiliul superior al sportului şi cu Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) este şi va fi foarte importantă", a comentat preşedintele LaLiga, Javier Tebas, informaţiile apărute.
Cluburile spaniole au primit permisiunea să reia antrenamentele în grupuri mici.
Unsprezece etape de campionat sunt încă de jucat în prima ligă spaniolă.
Sursa : news.ro