Suporterii dinamovişti au plătit 150.000 de euro pentru ca echipa să obţină licenţa
Suporterii din Peluza Cătălin Hâldan au plătit clubului "alb-roşu", prin Programul Doar Dinamo Bucureşti, suma de 150.000 de euro, pentru ca echipa lor favorită să primească licenţa pentru sezonul 2020/2021 al Ligii I.
Publicat: Joi, 30 Aprilie 2020, 11:38 | Actualizat: Joi, 30 Aprilie 2020, 14:15"Nu e niciun motiv de mândrie. Nu ne lăudăm singuri, pentru că nu am realizat nimic singuri, ci doar împreună cu voi toţi, dar nu trebuie să ne ferim s-o spunem: Dacă noi suporterii nu plăteam licenţa, Dinamo era în liga a III-a. Cu alte cuvinte eram la capătul istoriei lui Dinamo. Ar fi urmat ani de zile de eforturi pentru a reveni pe prima scenă. Sau poate nu ne-am mai fi revenit niciodată. Zilele acestea glonţul ne-a trecut pe la ureche. Nu am fi vrut ca Dinamo să ajungă să depindă în mod exclusiv de suporteri, dar din tot ce vedem în jurul nostru, e posibil ca acesta să ne fie destinul. 1.751.201,00 lei reprezintă fapte. ProgramDDB a făcut ieri plăţile (150.000€) pentru a ne asigura că licenţa este rezolvată. Suntem 5.260 de membri activi care susţin Programul Doar Dinamo Bucureşti. Avem 26 de membri ELITA. Aceştia sunt oamenii care au asigurat supravieţuirea. Dacă vom ajunge la 10.000 de membri, putem vorbi despre stabilitate. În ziua când vom fi 15.000 de membri, putem să ne gândim la rezultate. Dar ţinta noastră pe termen lung este să ajungem la 20.000 de membri. Atunci vom vorbi despre performanţă. Deocamdată suntem singurii care cred în Dinamo şi sigurii cărora le pasă cu adevărat", se arată pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hâldan.
Fanii dinamovişti strâng fonduri prin Programul DDB pentru ajuta clubul confruntat cu probleme financiare după ce patronul Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu mai doreşte să investească în echipă.
Sursa : news.ro