Cod galben de caniculă. Disconfort termic ridicat și temperaturi de 38 de grade Celsius pe timp de zi. Ce zone sunt vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 8 august 2021, la ora 10.00, o atenționare meteo de cod galben de caniculă. Vor fi un disconfort termic ridicat și temperaturi de 38 de grade Celsius pe timp de zi, în unele zone ale țării.
Publicat: Duminica, 08 August 2021, 11:05 | Actualizat: Duminica, 08 August 2021, 11:34Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de cod galben de caniculă. Iată ce zone ale țării sunt vizate și când o să expire acest cod galben de caniculă.
Cod galben de caniculă. Disconfort termic ridicat și temperaturi de 38 de grade Celsius pe timp de zi. Ce zone sunt vizate
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis astăzi, 8 august 2021, la ora 10.00, o avertizare de caniculă şi disconfort termic ridicat.
Ei au anunțat că de astăzi și până miercuri, 11 august 2021, la ora 22.00, va fi cod galben în sud-vestul şi sudul României. Temperaturile din timpul zilei vor ajunge la 38 de grade Celsius, iar cele nocturne nu vor scădea sub 20 de grade Celsius.
"În sud-vestul și sudul țării, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade. Pe alocuri temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade. Notă: În cursul zilei de duminică (8 august), în vestul și sud-vestul țării disconfortul termic va fi în creștere și pe arii restrânse va fi caniculă", a scris Administrația Națională de Meteorologie.
Vremea 8 august 2021, în București
În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor, conform A.N.M.
"Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Valorile temperaturii maxime se vor situa între 34 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi, în general, de 18...21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar fenomene asociate instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, averse şi descărcări electrice) vor fi posibile îndeosebi în după-amiaza zilei de marţi (10 august)", a transmis Administrația Națională de Meteorologie.