Ploi torențiale, vijelii și grindină, în România, în următoarele ore. Care sunt zonele vizate de Cod Portocaliu de vreme rea
Ploile nu se opresc nici în orele următoare, întrucât meteorologii au emis noi avertizări de tip de Cod Galben și Cod Portocaliu de precipitații, ce sunt valabile astăzi, până la orele 21:00.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 26 Iunie 2020, 11:12 | Actualizat: Vineri, 26 Iunie 2020, 13:52Astfel, în județele Alba și Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Sălaj, Bihor, Cluj, Sibiu și Gorj vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.
În Crișana, Maramureș, Banat, în nord-vestul Olteniei, local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.
De asemenea, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică duminică (28 iunie) și în primele zile ale săptămânii viitoare, îndeosebi în regiunile nordice, centrale, precum și în zonele montane.
Vremea va fi frumoasă în București
Potrivit meteorologilor, în București, vremea va fi frumoasă și se va încălzi. De asemenea, se pare că va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 31 de grade.