Giorgio Armani, în Italia în timpul unui incendiu de vegetație. Ce s-a întâmplat cu designerul
Un incendiu de vegetație a izbucnit miercuri seară pe o insulă din sudul Italiei. Zeci de persoane au fost evacuate, printre care și celebrul designer Giorgio Armani.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 18 August 2022, 16:28 | Actualizat: Joi, 18 August 2022, 17:06- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Un incediu de vegetație izbucnit pe insula italiana Pantelleria a dus la evacuarea a câteva zeci de persoane. Celebrul designer Giorgio Armani are o casă luxoasă în Cala Gadir, pe coasta de est, cea mai frumoasă zonă din insulă. Regele modei italiene se refugiază acolo deseori pentru vacanțele sale.
Design-ul casei este cunoscut pentru că arată ca un mic golf care găzduiește și bazine naturale de apă termală săpate în stâncă. Primul nucleu al vilei Armani s-a născut în 1981 când designerul a decis să cumpere trei dammusi, case mici albe tipice insulei Pantelleria, cu acoperișuri în formă de cupolă și pereți groși. După cum a povestit într-un interviu acordat lui Sole24ore, pasiunea pentru insula siciliană pe care a ales-o pentru casa lui de lângă mare este locul lui de suflet, sursă de inspirație pentru creațiile sale și locul unde să își găzduiește prietenii apropiați.
Ce a fost nevoit să facă Georgio Armani în timpul incendiului de vegetație de pe insula italiană
Aflat alături de un grup de prieteni la vila sa luxoasă din insula Pantelleria, Giorgio Armani s-a evacuat de urgență miercuri noapte, la bordul unui iaht la fel de luxos, deținut tot de designer.
O povestește un colaborator al designerului, oaspete al vilei de pe insulă: "Suntem aici și suntem cu toții bine", spune el, explicând că Giorgio Armani "are întotdeauna reacția potrivită la momentul potrivit". "Serveam un aperitiv când am văzut flăcările, ne-au avertizat imediat despre pericol și el ne-a dus în barcă, unde am petrecut noaptea. Acum ne-am întors să verificăm pagubele, dar din câte știm – conchide el – totul ar trebui să fie bine”, informează ziarul italian Quotidiano.
Oficialii italieni au declarat că două avioane de pompieri și mai multe unități de stingere a incendiilor s-au luptat cu flăcările izbucnite în insula aflată între Tunisia și Sicilia.
Incendiul de vegetaţie s-a declanșat miercuri seara , iar până în prezent se pare că nu există victime, a indicat joi departamentul de pompieri, potrivit Alpha News.
Giorgio Armani nu este singurul personaj celebru a cărui proprietate a fost afectată de acest incendiu. Potrivit publicației italiene Contra Ataque și casa fotbalistului Marco Tardelli ar fi fost pusă în pericol, întreaga populație aflată în zonă evacuându-se prin bărci sau iahturi.