FOTO | Liviu Vârciu la plimbare cu băiețelul! Prima postare a vedetei alături de fiul lui!
Liviu Vârciu a postat pentru prima dată o fotografie alături de fiul lui. Vedeta și-a scos băiețelul la o plimbare cu căruciorul.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 08 Iulie 2020, 21:11 | Actualizat: Miercuri, 08 Iulie 2020, 21:11Liviu Vârciu se poate numi cu adevărat un tătic împlinit. Avea două fete, iar în urmă cu ceva timp, iubita lui, Anda Călin, femeia cu care formează un cuplu minunat, i-a dăruit și un fiu.
Cei doi mai au împreună o fetiță, iar Liviu, mai are o domnișoară, mai mare, care a împlinit deja vârsta majoratului.
Liviu declara în urmă cu ceva timp, că deși, are o fetiță cu iubita lui, cei doi își mai doresc încă un copil, lucru care a si devenit realitate, iar de atunci au trecut mai puțin de două luni.
Discret din fire, când vine vorba despre familia lui, Liviu nu a apărut public până acum alături de fiul sau. Dar, se pare că acum așteptarea fanilor a luat sfârșit, iar fericitul tătic a decis să-sș scoata băiațelul la o plimbare și să împărtășeasca acest lucru cu admiratorii lui.
Iar reacțiile acestora nu au încetat sa apară. Liviu si fiul lui au strâns zeci de mii de aprecieri intr-un timp foarte scurt de la publicarea fotografiei.
Ce mesaje i-au transmis fanii lui Liviu Vârciu
Comentariile au curs, iar mesajele de felicitări și gândurile bune au umplut pagina de socializare a artistului, care fără îndoială este unul foarte îndrăgit de public.
"La plimbare cu al meu!", scria Liviu pe contul său de socializare, alaturi de fotografia postată.
"D-zeu ti-a ascultat visul sa fiti sanatosi si fericit /Ai slabit Varciule de cand esti tatic/Ai si baiaaat?!!! Bv! Sa ti traiasca!/Felicitari! Sa fiți sănătoși cu toții!/Sa fie sănătos felicitări să vă trăiască/Cel mai mândru și fericit tătic de băiat! Bravoo/ Felicitări!🙏🙏🙏Multă multă sănătate, fericire, iubire și tot binele din lume alături de minunata familie!/Sa va traiasca / Sa va traiasca sa fie santos si sa va bucurati de el.," au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fani la postarea artistului.