Teodora Becali a fost surprinsă cu bebelușul în parc. Cum arată după naștere fiica patronului FCSB
Teodora Becali, fiica patronului FCSB, a născut o fetiță în pandemie și a ieșit cu ea la plimbare în parc.
Publicat: Joi, 15 Octombrie 2020, 09:53 | Actualizat: Joi, 15 Octombrie 2020, 10:28La patru luni de la naștere, frumoasa Teodora pare că și-a recuperat silueta și a ieșit la plimbare în parc cu fetița ei, alături de alte prietene de-ale sale.
Maria, fetița Teodorei, era îmbrăcată în alb, iar mama ei s-a asortat cu micuța, purtând și ea un tricou alb. Teodora, în vârstă de 25 de ani, s-a bucurat de vremea călduroasă, fiind toată un zâmbet. După nunta grandioasă care a avut loc în 2019, Teodora a rămas însărcinată în luna de miere și a născut anul acesta o frumoasă fetiță.
Chiar dacă la începutul sarcinii, în noiembrie 2019, soțul ei, omul de afaceri Mihai Mincu, a negat sarcina pentru că probabil dorea mai întâi să se asigure că totul decurge cum trebuie, el este acum un tătic fericit. Într-o ținută lejeră, Teodora s-a plimbat prin parc cu micuța Maria, iar apoi soțul ei a venit să le ia cu mașina.