Woody Harrelson, în locul lui Jason Statham în comedia de acţiune „Man From Toronto”
Woody Harrelson îl înlocuieşte pe Jason Statham în comedia de acţiune „Man From Toronto”, regizată de Patrick Hughes pentru Columbia Pictures.
Publicat: Miercuri, 11 Martie 2020, 15:26 | Actualizat: Miercuri, 11 Martie 2020, 17:34Statham a negociat pentru rolul din acest film însă s-a retras din proiect în urmă cu o săptămână, cu puţin timp înainte de începerea filmărilor. Harrelson, preferat al studiourilor, a fost angajat în rolul lui. Din distribuţia filmului mai face parte Kevin Hart.
Patrick Hughes, care a regizat „The Hitman’s Bodyguard” (2017), cu Ryan Reynolds şi Samuel L. Jackson, este regizor. Robbie Fox a scris scenariul după o poveste semnată împreună cu Jason Blumenthal.
Blumenthal este producător alături de Todd Black şi Steve Tisch, partenerii lui de la Escape Artists.
Filmul „The Man From Toronto” este programat să fie lansat pe 20 noiembrie.
Harrelson a putut fi văzut cel mai recent în cinematografe în „Zombieland Double Tap” şi în „Midway”. El urmează să joace şi în continuarea „Venom” şi „Triangle of Sadness” al lui Ruben Östlund, cineast premiat cu Palme dOr în 2017.
Sursa : news.ro