Compozitorii Ennio Morricone şi John Williams, premiul Prinţesa de Asturias pentru Arte pe 2020
Compozitorii Ennio Morricone şi John Williams, care au semnat unele dintre cele mai cunoscute coloane sonore din toate timpurile, au fost desemnaţi vineri laureaţi ai premiului Prinţesa de Asturias pentru Arte pe 2020, informează El Pais.
Publicat: Vineri, 05 Iunie 2020, 18:05 | Actualizat: Vineri, 05 Iunie 2020, 18:07- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Juriul Premio Princesa de Asturias de las Artes a decis anul acesta să recompenseze doi compozitori de muzică de film: pe italianul Ennio Morricone (născut la Roma, în 1928) şi pe americanul John Williams (născut la New York, în 1932).
Fiecare are o activitate de zeci de ani, în care au semnat coloane sonore ale unora dintre cele mai cunoscute filme din istorie: de la „The Good, the Bad and the Ugly” (Morricone) la „E.T. the Extra-Terrestrial” (Williams).
Au colaborat de-a lungul carierei cu regizori precum Quentin Tarantino, Terrence Malick, Giuseppe Tornatore, Brian De Palma (Morricone), Steven Spielberg, Rob Marshall şi George Lucas (Williams).
John Williams a semnat peste 400 de coloane sonore şi a fost de cinci ori premiat cu Oscar, între altele. Palmaresul său cuprinde 25 de premii Grammy, 3 Globuri de Aur, 2 Emmy şi 7 BAFTA. Cu premiul Oscar a fost recompensat pentru muzica filmelor „Fiddler on the Roof” (1971), „Jaws” (1975), „Star Wars” (1977), „E.T. the Extra-Terrestrial” (1982) şi „Schindler's List” (1993).
Morricone, care a semnat peste 500 de coloane sonore, a fost de şase ori nominalizat la premiile Academiei americane de film şi a primit un Oscar, onorific, în 2007, şi unul pentru coloana sonoră a „The Hateful Eight” (2015). Inspirat iniţial de Mozart, Bach şi Vivaldi, Ennio Morricone este unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică din toate timpurile, iar pe parcursul unei cariere de aproximativ şapte decenii discurile lui au fost vândute în peste 70 de milioane de copii.
Premiul pentru Arte este acordat de Fundación Princesa de Asturias şi e reprezentat de o sculptură Joan Miró, o diplomă şi 50.000 de euro. El recompensează activitatea din domenii ca cinematografia, teatrul, dansul, muzica, fotografia, pictura, sculptura, arhitectura şi alte manifestări artistice.
Anul acesta, la a 40-a ediţie, au fost înregistrate 42 de candidaturi din 21 de ţări.
Anul trecut, premiul a revenit dramaturgului britanic Peter Brook (2019). Înainte au fost premiaţi, între alţii, cineastul american Martin Scorsese (2018), artistul plastic sud-african William Kentridge (2017), acriţa spaniolă Núria Espert (2016), cineastul american Francis Ford Coppola (2015), arhitectul canadian Frank O. Gehry (2014), cineastul austriac Michael Haneke (2013), arhitectul spaniol Rafael Moneo (2012), dirijorul italian Riccardo Muti (2011), sculptorul american Richard Serra (2010), arhitectul britanic Norman Foster (2009), Sistema Nacional de Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela (2008), muzicianul american Bob Dylan (2007) şi cineastul spaniol Pedro Almodóvar (2006).
Sursa: news.ro