Antena Căutare

Spectacol de zile mari! Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

Cea mai nouă echipă de umoriști este gata să-i ducă pe telespectatori în punctul zero al comediei, începând cu 20 octombrie, de la 21:00, în cadrul premierei Antitalent, cel mai nou show de umor marca Antena 1, prezentat de Dan Bittman.

Cea mai nouă echipă de umoriști este gata să-i ducă pe telespectatori în punctul zero al comediei, începând cu 20 octombrie, de la 21:00, în cadrul premierei Antitalent, cel mai nou show de umor marca Antena 1, prezentat de Dan Bittman.

Grupa actorilor de la Antitalent va pune în scenă cele mai savuroase momente, prin numere pline de haz, sketch-uri, gag-uri, parodii muzicale și momente de stand-up.

Paula Chirilă, Irene Boclincă, Vlad Drăgulin, George Tănase, Ioan Bădeliță, Iuliana Călinescu, Anca Dinicu, Doina Teodoru, Silviu Mircescu, Ana Odagiu și Angel Popescu sunt cei care, împreună, formează cea mai nouă echipă de umoriști din România. Acestora li se vor alătura, în fiecare ediție, și invitați speciali ce vor contribui la numerele speciale, dar și trupa de la Noaptea Târziu, iar toți vor fi responsabili cu hohotele de râs. Uddi va urca și el pe scenă, alături de trupa sa, iar cei din fața micilor ecrane vor avea parte și de o serie de momente muzicale.

Articolul continuă după reclamă

Spectacol de zile mari! Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

„Antitalent” reprezintă o nouă bornă a carierei mele. Recunosc că ultimele săptămâni au stat sub zodia muncii, deoarece sunt un perfecționist și simt că lumea are acum anumite așteptări de la mine - așteptări pe care nu o să le dezamăgesc. Îmi place ca sunt lăsat liber să improvizez plecând de la scenariul inițial...câteodată merg atât de departe cu improvizația că mă mir și eu de ce pot să scot pe gură - in felul ăsta asigur și alimentez și secțiunea de bloopers”, a declarat Vlad Drăgulin.

Spectacol de zile mari! Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

”Acest proiect se anunță incendiar și are toate ingredientele unui show de succes. Echipa mare este construită doar din profesioniști, din actori foarte tineri, cu chef de joacă, actori foarte talentați, generația ”de aur”. Faptul că apar și personalități de o notorietate incontestabilă, de asemenea, va capta cu siguranță atenția publicului Antena 1 care este obișnuit cu proiecte de calitate, umor de înaltă performanță. Tocmai de aceea cred că acest format va fi la înălțimea așteptărilor, din toate punctele de vedere!”, a adăugat Iuliana Călinescu.

Spectacol de zile mari! Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

Formatul original și curajos, unic în peisajul TV românesc, va parodia, în principal, toate stereotipiile acestui domeniu- de la vedete lansate, personaje celebre și clișee ce inundă micile ecrane. Antitalent este prima emisiune în care nu doar talentul contează, tocmai de aceea edițiile vor face deliciul telespectatorilor. Orice eveniment din show-bizz, cele mai savuroase știri mondene și cele mai recente momente din mediul politic, toate acestea pot deveni subiectul trupei de umor Antitalent. În plus, fiecare ediție va aduce în platou alături de Dan Bittman și câte un invitat celebru, ce se va alătura punctului zero al comediei.

Spectacol de zile mari! Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

„Antitalent”: Dan Bittman: ”Pe 20 octombrie, ora 21:00, începem!”... Dan Bittman, cerere în căsătorie în premiera Antitalent: „Nu am avut niciodată ocazia să îți spun ce simt cu adevărat!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

🚫 Vezi Antitalent online, ediții integrale plus imagini din culise nedifuzate la TV. Oriunde, oricând, de pe orice dispozitiv! Intră acum ⏩  antenaplay.ro/antitalent

Citește și
Carmen Tănase, de la actriță la pilot de avioane! Ce s-a întâmplat în ediția a șasea a emisiunii Antitalent, din 24 noiembrie 2019
Carmen Tănase, de la actriță la pilot de avioane! Ce s-a întâmplat în ediția a șasea a emisiunii Antitalent,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Momente de panică! Carmen Tănase a pilotat un avion, așa cum s-a priceput! „Doamne, turnul?! Zici că e legătura făcută la Săpoca...”
Momente de panică! Carmen Tănase a pilotat un avion, așa cum s-a priceput! „Doamne, turnul?! Zici că e...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x