Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, la RFI, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, că "Băsescu rămâne şi trebuie să rămână în istorie drept preşedintele care a condamnat comunismul, care a desecretizat arhivele Securităţii".
Vineri, 20.09.2019, 17:32Părintele Arsenie Boca este arestat și dus la Canal în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951, la ora 5 dimineața. Pe 6 decembrie, același an, Creștina, mama sa, trece la Domnul, în comuna Hălmagiu, județul Arad. Martorii declară, în Arhivele Securității, că l-au văzut lângă sicriul celei ce-i dăduse viață, martorii declară, în Arhivele Securității, că n-a părăsit baraca de la Canal. Se vorbește despre ”miracol”, ”teleportare” ori ”plecare cu duhul”. În linie dreaptă, între cele două puncte sunt 572 de kilometri!!!
Luni, 06.02.2017, 20:35Unul dintre simbolurile romanesti ale secolului, Ion Dolanescu a fost tarat intr-o poveste urata despre comunism si turnatorie.
Marti, 27.04.2010, 00:00Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, marţi, Parlamentului demiterea lui Mircea Dinescu din funcţia de membru al CNSAS, informează Mediafax. Propunerea vine după ce actul prin care s-a constatat incompatibilitatea lui Dinescu a rămas definitiv prin necontestare.
Marti, 23.02.2010, 00:00Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, marţi, Parlamentului demiterea lui Mircea Dinescu din funcţia de membru al CNSAS, informează Mediafax. Propunerea vine după ce actul prin care s-a constatat incompatibilitatea lui Dinescu a rămas definitiv prin necontestare.
Marti, 23.02.2010, 00:00