Pompierii din Cluj au asistat fără să vrea la un spectacol incendiar. O casă s-a făcut scrum sub privirile lor, în timp ce ambele autospeciale cu care au intervenit erau la alimentare.
Miercuri, 09.12.2015, 07:17
Geamurile larg deschise ale bucătăriei au fost o tentaţie imposibil de refuzat pentru un papagal. Pasărea colorată şi-a luat zborul din locuinţa pe care o împarte cu proprietarii, în Bacău, şi s-a dus pe acoperişul blocului
Marti, 08.12.2015, 16:27
Miros de brad natural, prăjituri delicioase proaspăt pregătite în casă, ciocolată caldă și scorțișoară, dar și decorațiuni superbe, ce împodobesc orice casă. Asta înseamnă Crăciun, pentru multe familii, însă, uneori, spiritul sărbătorilor nu ajung la mulți oameni. Iar această situație descrie perfect întâmplarea unei familii din Florida, SUA.
Duminica, 06.12.2015, 19:39
De câteva săptămâni, familia interpretei de muzică populară Ionela Prodan nu mai are linişte. Gard în gard cu locuinţa artistei din Bucureşti, a început construcţia unui bloc.
Vineri, 04.12.2015, 19:26
Răsturnările de situație ce au avut loc în clasament au declanșat războiul în casă!
Cățelușa Mika a venit la Neatza pentru că are nevoie de un cămin, stăpân și de multă afecțiune.
O tentativă de furt a sfârşit tragic în Statele Unite. Un bărbat a murit după ce a rămas blocat în hornul unei case şi a stat acolo 11 ore.
Luni, 30.11.2015, 16:26
E scandal în Brăila, după ce zidul unei case s-a prăbuşit peste un garaj şi a distrus o maşină. Peretele e gata să se prăbuşească de ceva vreme, spun păgubiţii. Pentru că vecinii şi-au lăsat casa în paragină şi au plecat în...
Duminica, 29.11.2015, 19:14
Inscripţia misterioasă descoperită în casă a stârnit vâlvă printre concurenţi, iar aceştia au încercat să o descifreze. Unele voci au spus că ar fi vorba despre Valentina şi Ciprian, altele despre Virginica şi Ciprian, care ar fi vizaţi...
Au fost momente de panică aseară într-un cartier rezidenţial de lângă Bucureşti. Patru vile au ars după ce un generator a explodat. Şase echipaje de pompieri s-au luptat ore bune cu flăcările. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Vineri, 27.11.2015, 06:42
Disperare într-o familie din Constanţa. Fiul de 13 ani a dispărut de acasă. De aseară, părinţii nu mai ştiu nimic de el. Mama spune că a primit un mesaj sinistru chiar de la băiat.
Joi, 26.11.2015, 13:17
Şapte oameni puteau să ardă de vii azi noapte într-o casă din Bucureşti. Locuinţa lor s-a făcut scrum. Din fericire un bărbat a observat la timp focul şi adulţii au reuşit să ia copiii în braţe şi să fugă din casă. Flăcările...
Joi, 26.11.2015, 06:48
Casa Floarei Finta este un muzeu. Nu e nicio metaforă, nu e nicio exagerare. Este purul adevăr. Un muzeu care ţine vie tradiţia populară oşenească. Uşile lui sunt deschise oricui.
Marti, 24.11.2015, 20:06
Dar fetele Tribunului ar putea pierde o bună parte din bani pentru că au moştenit şi datoriile tatălui. Deputata Ana Birchall trebuie să primească 40 de mii de euro, după ce a câştigat în primăvară un proces de calomnie. Chiar dacă spune...
Marti, 24.11.2015, 07:27
Spitalul a devenit pentru ei acasă. Zeci de copii au fost "uitaţi" în saloanele de pediatrie de femeile care le-au dat viaţă. Au boli incurabile, iar părinţi le sunt pe rând asistentele, medicii şi voluntarii care vin zilnic să le ofere iubire
Duminica, 22.11.2015, 19:36
Un bărbat de 80 de ani, invalid, a fost ars de viu, după ce casa socială în care locuia cu o femeie a luat foc.Flăcările au ajuns rapid şi la o butelie, care s-a încins şi a explodat. Femeia care încă nu apucase să fugă a fost aruncată...
Duminica, 22.11.2015, 08:46
Luaţi credite pentru locuinţe acum, pentru că la anul împrumuturile s-ar putea scumpi. Îndemnul este dat chiar de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care nu exclude ca dobânzile creditelor să crească. În prezent, rata medie pentru un...
Miercuri, 18.11.2015, 19:33
Un preot a venit la casa unor argentinieni pentru a face o exorcizare, după ce familia a povestit ce fenomene bizare se petrec acolo.
Vineri, 13.11.2015, 21:16Rămaşi fără mamă, cei cinci copii ai Mariei Ion au primit un apartament de trei camere, un lucru nesperat. Locuinţa a fost dăruită de către Primăria Capitalei cu ajutorul primarului interimar Ştefănel Dan Marin
Duminica, 01.11.2015, 20:32
În cavouri de lux, acoperite cu marmură neagră şi împodobite cu statui. Aşa îşi dorm somnul de veci romii cu stare. Chiar dacă o vorba din bătrâni spune că nu iei nimic cu tine pe lumea cealaltă, zicală nu pare valabilă în cimitirele...
Vineri, 30.10.2015, 19:22
Emilia a mărturisit motivul pentru care refuză să ceară pachete de acasă. Lista cu produse necesare din partea familiei a ajuns la coșul de gunoi!
Bugetul săptămânal porneşte un război în toată regulă în casă fetelor!
Benzina din limuzină se plăteşte cu ajutorul social. E realitatea pur românescă. La doi paşi de Capitală, în localitatea Bărbuleşti, sărăcia şi amarul sunt cuvintele rostite cel mai des. Din poarta vilei, lângă care sunt parcate...
Miercuri, 28.10.2015, 19:26
O femeie din Indonezia și-a scos casa la vânzare, dar viitorul proprietar primește și o surpriză: o parteneră de viață.
Miercuri, 28.10.2015, 13:53
Un bărbat din Statele Unite a avut parte de surpriza vieții sale atunci când, odată întors acasă, a descoperit că în patul său se află un străin.
Marti, 27.10.2015, 12:17
Încă o lovitură pentru fostul primar al Bucureştilor, Sorin Oprescu - la 50 de zile de la arestarea sa pentru luare de mită, procurorii îl acuză şi de spălare de bani şi de abuz în serviciu şi pun sechestru şi pe vila sa şi pe casa...
Luni, 26.10.2015, 19:30
Un tânăr de 26 de ani din Brăila a fost reţinut de poliţie, după ce a incendiat casa familiei. A fugit în spatele casei, de unde a urcat în pod şi a aprins nişte haine. Bărbatul ar avea probleme pshice.
Vineri, 23.10.2015, 07:04
Virginia are grijă de bătrâni, în Peninsulă, ca să strângă bani pentru o casă în care să poată trăi alături de copiii ei. Și-a dorit să le ofere un viitor mai bun, iar pentru asta a fost nevoită să plece departe de ei. Mama lui Florin...
Joi, 22.10.2015, 21:55
Scene ireale, la vila Mărioarei Zăvoranu din Afumaţi. Sute de oameni s-au adunat de dimineaţă la poartă, în speranţa că vor prinde şi ei ceva din hainele răposatei. Oana anunţase că astăzi va da de pomană lucrurile mamei ei, inclusiv mai multe haine de blană.
Miercuri, 21.10.2015, 20:03
De câţiva ani de zile, doi bătrâni din judeţul Botoşani, soţ şi soţie, sunt captivi în propria casă. Bolnavă de diabet, dar şi disperată, femeia a intrat de duminică în greva foamei pentru că nu poate ajunge la casa ei.
Miercuri, 21.10.2015, 13:26
Prin declaraţii controversate sau momente amuzante, Emanuel ştie să facă atmosferă.
A dat o farfurie de mâncare, a făcut rost de haine şi a convins oameni să doneze o casă. Un tânăr obişnuit a reuşit să ajute un om al străzii cu mai mult decât au făcut autorităţile.
Luni, 19.10.2015, 19:35
Mai mulţi pompieri şi poliţişti din Franţa au descoperit, la începutul acestei săptămâni, un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu tulburări mentale, care a trăit, conform spuselor mamei sale, timp de 20 de ani închis într-o cameră.
Vineri, 16.10.2015, 14:11
Romanele l-au făcut scriitor de valoare, statul îl transformă în om al străzii. Radu Aldulescu, unul dintre puţinii mari scriitori pe care ţara noastră îi mai are, a fost dat afară din locuinţă. Uniunea Scriitorilor nu mai are bani de chirie.
Joi, 15.10.2015, 19:31
În urmă cu aproape două luni, Andreea Marin a trecut prin clipe îngrozitoare! Hoţii i-au călcat casa! Trei dintre aceştia au fost prinşi, iar acum zâna nu se lasă până nu-şi vede înapoi şi ultimul leuţ.
Miercuri, 14.10.2015, 20:21
Locuinţa s-a făcut scrum în miez de noapte deşi trei echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările de câţiva metri. Proprietara casei a ajuns în mâinile medicilor. Nu din cauza focului, ci a spaimei.
Miercuri, 14.10.2015, 06:38
O explozie a ucis doi bărbaţi ieri, în localitatea Drajna de Sus din Prahova. Bărbaţii renovau o locuinţă care a ars iarna trecută într-un incendiu când s-a produs deflagraţia. De vină ar fi o centrală de lemne improvizată, spun...
Marti, 13.10.2015, 13:17
Ar mânca doar pâine goală, numai să aibă un acoperiş deasupra capului. Cinci familii de bătrâni şi copii sunt la un pas să rămână pe drumuri.
Duminica, 11.10.2015, 19:19
Programul statului este disponibil pentru românii care au accesat Prima Casă, dar şi-au mărit familia şi au nevoie de o locuinţă mai spaţioasă. Preţul noului imobil nu trebuie să depăşească 75 de mii de euro.
Vineri, 09.10.2015, 19:33
Vechea problemă a curățeniei îți arată dezgustătorul chip! Constantin a decis să ia măsuri impotriva celor care nu fac ordine în casă!
Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi atunci când vreţi să vă luaţi un pisoi este să vă donaţi toate plantele care le-ar putea face rău! Ficuşii, crinii de toate tipurile, chiar şi crizantemele nu au ce să caute un preajma felinelor.
Miercuri, 07.10.2015, 20:21
O dispută conjugală cu urmări ciudate a devenit subiect de discuţii într-un oraş american şi temă serioasă pentru avocaţi şi jurnalişti. Pentru că nevasta l-a dat afară din casă, un bărbat trăieşte pe peluza din faţa locuinţei
Marti, 06.10.2015, 16:33
Deşi preţul pe metru pătrat este de două ori mai mic decât într-un imobil construit de dezvoltatori, proprietarii caselor ANL sunt puţini. Din cele 32 de mii de locuinţe construite în întreaga ţară, doar o mie şapte sute au fost vândute....
Sambata, 03.10.2015, 19:33
Culoarea este cel mai important element atunci cand vorbim despre atmosfera unei camere. Astfel, dacă pereţii vopsiţi în nuanţe puternice nu sunt pe placul dumneavoastră, o uşă pictată este cea mai bună soluţie pentru a da o pată de culoare.
Vineri, 02.10.2015, 20:05
O asistentă din Timişoara a fost lovită cu pumnii şi picioarele în stradă, chiar în faţa casei, până s-a prăbuşit la pământ. Un bărbat a atacat-o, imediat după ce Andreea a coborât dintr-un taxi, noaptea târziu.
Miercuri, 30.09.2015, 13:20
Şi-a dorit cu ardoare să-şi găsească sufletul pereche, însă atunci când a ajuns în casă, Tudor a crezut că nicio fată nu-l place. Părerea lui a fost, însă, falsă, căci Oana tânjeşte după el în secret.
Chiar dacă au intrat de curând în casă, neînţelegerile dintre concurenţi sunt uriaşe. De această dată, Valentin şi Mihai au avut un schimb dur de replici. Implicată a fost şi Loredana, care i-a reproşat lui Valentin că este fals.
Un impact violent a lăsat o stradă fără lumină, într-o localitate din Caraş-Severin,dar şi o famile cu casa distrusă. Din senin, şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de susţinere a cablurilor de...
Vineri, 25.09.2015, 13:14
A găsit un container pe care nimeni nu-l mai folosea și s-a gândit să-l schimbe complet la față. Aceasta a fost prima fotografie. Vrei să vezi cum arată ultima?
Miercuri, 23.09.2015, 13:04
În ziua de azi, a avea un câine în apartament nu mai şochează pe nimeni! Şi nici să auzi lătrături pe casa scărilor, ori de câte ori căţeii din bloc simt picior de necunoscut.
Marti, 22.09.2015, 20:28